Femeile 40+ care vor informații corecte, fără alarmism și fără promisiuni miraculoase, și un pas următor concret.
Acest episod e o perspectivă, nu o prescripție. Ce funcționează pentru o persoană (carieră, imagine, încredere) nu trebuie să fie același drum pentru tine, și asta nu e eșec.
Transcriptul este generat automat de YouTube și poate conține erori de transcriere. Pentru formularea exactă, urmărește episodul video și consultă sursele.
Mă-a certat fiica mea din nou că uite mami nu postez pe canal din nou. Nu ai răspuns la toate comentariile. Dar de ce? Uite, canalul tău are potențial, subscriberi tăi cresc, postezi lucruri interesante care ajută oamenii, de ce n-o mai faci? Și după ce am explicat din nou că sunt foarte ocupată și că uneori poate chiar n-am nici inspirație, nu doar timp, mi a spus: E lasă că vin eu cu o idee. Uite, de exemplu, ai putea să postezi data viitoare despre încrederea în sine.
Și m-am gândit eu, ok, ține de partea mentală, sănătatea mentală și de fapt e baza pentru absolut orice vrem să construim și desigur ca și mamă am vrut să êi fac pe plac. Așa că, scumpa mea, acest video este dedicație specială pentru insistențele tale și uite sunt aici. Bun. Și atunci mi am propus ca acest episod să fie atât educativ, cât și inspirațional și motivațional, dar să vă dezvălu exact care este situația cu această încredere de sine, stimă de sine și alte asocieri pe care le mai folosim noi astăzi,
în așa fel încât să vă folosească începând de aici și acum într o direcție pozitivă, să începeți să vă obțineți obiectivele, să vă vedeți altfel în oglindă, să vă vă treziți altfel dimineață și să poriți cumva cu dreptul în viață de acum încolo pentru că noi avem și un anumit handicap, de aceea este un video dedicat mai mult femeilor și fetelor pentru că sexul feminin, nu i așa? Poate educațional, dar și ca societate. Nu am fost noi chiar împinse în față. Vai, trebuie să ai o super încredere în ține.
Du te, luptă, fă, o să reușești. Sunt diferențe deja ca și copii de multe ori. felul în care am fost crescuți, nu numai generația mea și cea următoare. Poate acuma facem mici modificări cu copiii noștri, însă încă există diferențe foarte mari în felul în care ne comportăm faptic cu băieții de când sunt mici și cu fetele.
Și dacă veți fi atentă la vocabularul pe care î folosiți atunci când vă educați fetele, respectiv băieții, veți vedea că există vocabular complet diferit de la verbe, de la felul în care noi cumva îi împuternicim să facă anumite lucruri. Du te, luptă te, murdărește te, nu mă interesează, da, fii puternic, hai că poți. Față de vai, comportă te ca o fetiță, trebuie să arți frumos, tot timpul îngrijită. Nu poți să faci aia, nu poți să faci aia.
Deci avem un blocaj în în vocabularul nostru când e vorba de fete despre etichetări mult mai clare, despre ce au voie să facă, cum să se comporte, cum ar trebui să fie o domnișoară, cum să nu deranjeze în societate. Da, acest cuvânt de ranș cred că încă rămâne foarte adânc în educația fetelor, pe când la băieți este o permisivitate mult mai generală să greșească, să facă prostii, să spargă lucruri pentru că sunt băieți, nu i așa?
și ei pot să experimenteze mult mai multe și atunci au o zgardă mai largă față de o fată care cumva e încorsetată de la început să nu deranjeze. Și atunci încă de la o vârstă foarte fragedă încrederea de sine, stima de sine se construiește poate mult mai defectuos decât în cazul băieților și atunci asta o vedem ulterior în carieră.
în felul în care se manifestă un bărbat atunci când vrea să obțină ceva și în felul în care o femeie de multe ori simte că deranjează și prin acea atitudine pe care o transmite, de multe ori nu obține aceleași lucruri în carieră, în profesie sau acasă atunci când vrea cu adevărat ceva pentru că de fapt nici nu știe dacă îi locul, dacă i se permite, dacă i se cuvine. Și atunci acest bun simț, între ghilimele cultivat de a nu deranja de a fi femeie fată.
Și asta înseamnă echivalentul nu doar al frumuseții, dar al aranjării, al eleganței, al fineții în tot ceea ce face, care poate să contravină așteptările într o carieră, în a ți dovedi capacitatea într o profesie, a crește, a fi lider, a conduce și vedem în societate, de fapt manifestând aceste diferențe educaționale pe care astăzi o să doresc să le clarific.
puțîn și să ți arăt concret ce poți să faci în așa fel încât Este foarte important să începem și să înțelegem faptul că încrederea în sine nu se construiește prin cuvinte. Adesea noi considerăm că dacă noi inoculăm sau spunem anumite lucruri, încrederea de sine se va înfige cumva în mental și o să ne facă să ne simțim ca atare. Dar încrederea în sine nu este un compliment pe care tu îl accepți, este o predicție pe care creierul tău îl validează prin dovezi concrete.
Așa că dacă vreți, pot să vă dau o definiție mai operațională aceea și anume încrederea în sine este încrederea că pot acționa, învăța și reveni chiar dacă nu controlez rezultatul. Și această definiție evită două extreme, lipsa de încredere, adică nu încep până nu sunt sigură că voi reuși și respectiv partea cealaltă, supraîncrederea. Dacă eu cred suficient, competența și realitatea nu mai contează. Pentru că ce vrem noi în mod sănătos nu este o încredere maximă, este acea încredere calibrată.
Adică știu ce pot acum, ce nu știu încă, ce pot învăța și cum mă pot reface dacă lucrurile nu ies bine. Hai să trecem mai degrabă la un exemplu concret. Imaginează ți două fete într o clasă. Da. Profesoara pune o întrebare. Una dintre fete este 80% sigură de răspunsul corect, dar nu ridică mâna. O altă fată, cealaltă fată este 60%. sigură de răspunsul ei corect și ridică mâna. Din acei 60% uneori răspunde corect, alteori nu răspunde corect, însă primește ceva în plus, ceva ce prima fată nu primește.
Oare despre ce vorbesc? Păi, hai să vedem. primește feedback public, primește corectare, primește evidență, experiență și mai ales dovada că nu moare dacă greșește. După câțiva ani, una dintre ele va spune: "Eu nu am încredere în mine." Și noi știm că în spatele neîncrederii în sine nu stă neapărat lipsa de inteligență sau capacitate, ci dacă revenim la exemplul dat, una dintre persoane a acumulat de a lungul vieții dovezi de acțiune, pe când cealaltă a acumulat în acțiune dovezi de evitare.
Și din dovezile de evitare s-a creat acea credință care spune că nu am încredere în mine pentru că nu am același grad de referință în acțiuni concrete în care să văd că atunci când greșesc este în regulă. Nu tot timpul trebuie să am dreptate și nu trebuie să evit să testez asta în viața reală și asta mă împuternicește, mă face să mă simt sigură pe picioarele mele pentru că pot să greșesc, dar este în regulă. Am primit feedback.
Este mult mai sănătos și mult mai complex în a gestiona o astfel de situație decât dacă n-ai făcut nimic. Pentru că atunci feedback ul și de fapt bucla de feedback este foarte scurtă. ești tu cu ține însuți, negându ți posibilitatea să te duci în lumea reală, să experimentezi eșecul sau, să poți să faci comparațiile dintre cele două și tu să te alegi colecție care să îți priească ulterior, mergând înainte.
Și mai există câteva nuanțe pentru care deocamdată am să ți plasez doar o întrebare la care să te gândești pentru că pe parcursul emisiunii episodului [râsete] o să ai deja răspunsul dacă nu l ai deja. De exemplu, aceeași femeie într un cadru de criză la serviciu este oare capabilă să gestioneze acea situație? să zicem că este, dar totodată când vine vorba de a gestiona o cerere de mărire de salariu și să fie capabilă în prima situație și să nu fie capabilă în a două situație, se poate întâmpla asta.
Și cum am putea să interpretăm asta? Cum am putea să diferenți situațiile? Este doar un semn de întrebare pentru că nu e totul alb sau negru.
Există foarte mult gri la mijloc și așa e viața și aș dori tu să te analizezi din prisma tot ceea ce povestesc eu astăzi aici și să te evaluezi pentru că s ar putea să descoperi că în anumite lucruri tu te comporți ca și cum și este regulă, dar în interior nu ești tocmai convinsă de anumite lucruri și atunci pe alte planuri tu poți să ai rateuri sau să nu fii capabilă să te manifești. Bun.
Și de fapt când vine vorba de o situație poți să reformulezi întrebarea: Ok, am încredere în mine să fac asta într o anumită situație. Poți s o direcționezi și mai concret ca să primești răspunsurile potrivite și anume încredere să faci ce? în fața cui și cu ce fel de riscuri. Sunt trei nuanțe care răspund foarte complex la niște întrebări pe care poate ți nu ți le ai pus până acuma. Ai putea să ți le și notezi și atunci să facem din acest episod și o lecție întreagă pe care tu poți s o pui în practică de acuma.
Poți să pui pe pauză să notezi aceste întrebări,
să te evaluezi într o anumită situație și pe parcurs ce înaintăm cu acest podcast să să fii atât de lămurită despre ține unde te afli tu astăzi în ceea ce privește încrederea ta în ține încât de mâine să pot să rup munții sau cel puțîn să fii atât de de clarificată și chiar decisă de astăzi ce ai de făcut ca să înaintezi în direcția dorită încât tot ceea ce facem noi acuma să te ajute și atunci dacă tu îți notezi s ar putea să ai un mare câștig și atunci am să repet încă o dată nuanța cu care tu poți să ți pui întrebarea.
Da? Poți să iei orice fel de situație pe care vrei s o evaluezi din viața ta reală și pui întrebarea: Am încredere să fac ce? în fața cui și cu ce fel de riscuri? riscuri percepute. Și aici poți să pui în paranteză riscul perceput de mine.
Poate că dacă ies un pic din persoana întâi și mă uit ca observator, acel risc perceput să nu fie de fapt atât de mare sau atât de mic pe cât îl percep eu, dar pot să êi dau o un al doilea nivel de evaluare din postura de observator, să văd, ok, acest risc pe care eu îl percep astfel ca fiind un super mare risc, oare chiar este sau nu este? ce am eu de pierdut sau câștigat dacă fac acest lucru.
Și după cum ți am promis, aș dori acum să discutăm doar puțîn acele concepte pe care noi le etichetăm la fel și le folosim ca și cum ar fi același lucru. Când spunemnu am încredere în mine este ca și cum ne am duce la un medic și am spune nu mă simt bine da adevărat însă dacă rămânem la acest stadiu nu este suficient de clar precis și deci nu știm ce avem de făcut și vom începe cu imaginea de sine pentru că e unul dintre conceptele pe care vreau să le clarificăm și să știm cum le folosim în beneficiul nostru.
Să zicem că o femeie are de tu [râsete] să zicem că tu ai deținut o prezentare sau ai un spectacol sau ai un examen, ai ceva important de prezentat mâine. Da. Înainte de toate, primul nivel este imaginea de sine. Cine crezi tu că ești? Pentru că felul în care tu te vezi în oglindă ca și prezentatoare sau cineva care răspunde în public, ține o prezentare, răspunde la profesoară, este pe scenă, interpretează ceva, va fi foarte conectat de felul în care tu te vezi, adică cine ești tu.
Pentru că dacă vine vorba de o prezentare, dar imaginea ta de sine spune: "Eu nu sunt genul de persoană care să prezintă în public, există o discrepanță. Și după cum vezi, această evaluare nu este despre prezentare, ci despre felul în care tu te vezi în rolul de a prezenta. Adică ține de identitatea ta. Ca să fie și mai ușor, imaginea de sine este precum un filtru. Da. Și din acest filtru tu vezi dacă faci parte din categoria de persoane care sunt potrivite, sunt bune să facă asta sau nu prea.
Și atunci indiferent de acțiune, dacă tu prima dată îți pui întrebarea: "Ok, cine mă văd eu că sunt, deja vei trece cu nivel avansat în faza în care tu te vei autoevalua. Aha, deci identitatea mea corespunde cu o prezentatoare bună sau cineva care vorbește în public sau nu? Pentru că dacă răspunsul este negativ, atunci noi știm de unde trebuie să pornim. Este vorba de prezentare și că ești bună sau nu sau că poți să fii bună sau nu poți să fii bună.
Este vorba despre felul în care tu asociezi acea acțiune cu însăși identitatea ta și atunci această conexiune nu va lăsa ca tu să ai o prezentare extraordinară sau una foarte proastă pentru că ea trebuie să fie corelată cu identitatea pe care tu o vezi față de ține. Bun, deci începem acțiunea. Avem o acțiune, avem ceva de făcut. Primul nivel este imaginea de sine. Al doilea nivel este stima de sine.
Dacă la imaginea de sine întrebarea este cine cred că sunt și se corelează cu sunt o persoană ca aia ca aialaltă, adică mă asociez cu ceva. Sunt o persoană care funcționează bine la stres sau sunt o persoană care vorbește bine pe scenă. Da. Despre asta este vorba. Pe când al doilea nivel, stima de sine, răspunde la întrebarea cât valorez dacă nu mi iese. Deci ține de valoare. Cum te valorifici tu pe ține însăți, ce valoare îți oferi. Și asta nu înseamnă că tu te vezi tot timpul perfectă. Nu, nu, nu.
Dar înseamnă că tu nu te etichetezi în funcție de o acțiune care poate a fost un eșec. Tu dacă ai o valoare, dacă simți că ești valoroasă și ai stimă de sine, tu ești conștientă că poți să greșești și asta nu te definește. Deci se conectează cu nivelul unui al identității, dar aici tu cumva îți asumi ok, nu mă caracterizează eșecul, este doar o parte din proces, este rezultatul acestei acțiuni, dar eu sunt valoroasă.
Deci dacă vorbim de o prezentare în public, să spunem că astăzi ai fost pe scenă, că ai avut de prezentat, că ai avut de cântat, că ai avut de vorbit orice și nu ți a ieșit pe măsura așteptărilor. Tu nu te devalorifici, o să spui: „E, asta e, am avut o zi mai proastă, nu am fost în formă, n-am dormit bine.
Ai un motiv real pentru care să spui să fii indulgentă cu ține și să nu zici că ai eșuat și că tu de fapt nu ești bună la așa ceva sau că valoarea ta de fapt nu e suficient de ridicată ca tu să poți să performezi în acea activitate.
Al treilea nivel este autoeficacitatea și aceasta o să ți răspundă cumva la întrebarea care ți ai formulat o când am dat exemplul despre ok dacă eu am de condus o situație de criză la servici și o conduc să zicem că pot s o conduc bine în același timp eu nu sunt capabilă să mi negociez un salariu mai mare la servici. Aici vorbim de autoeficacitate și anume întrebarea la care îți răspunzi aici pe nivelul trei este oare cred că pot să duc această sarcină până la bun sfârșit? Și întrebarea este foarte concretă.
Nu ține de identitate, dar sau de stimă de sine. Nu ține de oare sunt eu femeia care poate să facă asta? poate să țină o prezentare, poate să și negocieze un salariu mai mare, ci ține de ceva concret. Oare pot eu să țin o prezentare de 10 minute până la capăt și să obțin ceea ce mi am dorit sau să impun sau să prezint ideea care mi am dorit o? Deci, după cum vezi, autoeficacitatea este destul de specifică, adică este specifică.
>> [sforăit] >> Și atunci a face față la o situație de criză, bine, este un domeniu și a negocia un salariu este alt domeniu. Deci nu este o contradicție, sunt doar domenii diferite. Bun, deci am avut până acuma imaginea de sine, stima de sine, autoeficacitatea și trecem la patru. Competența. Competența ține de felul în care știu să fac anumite lucruri. Da.
Deci atunci întrebarea potrivită ar fi știu efectiv cum să fac acest lucru pentru că virgulă competența este o abilitate reală iar încrederea este credința despre acea abilitate. Pentru că tu poți să fii competentă, dar să nu ai încredere și să te subestimezi. Însă, mai ales în lumea bărbaților, putem să vedem că poate nu există atâta competență. Vorbesc de zona de zona profesională, unde noi știm că în postori de leadership nu avem destule femei deocamdată și nu se promovează tocmai foarte multe femei.
La noi în țară situația este absolut dezastroasă. Eu cred că nici nu prea suport să văd anumite ședințe de guvern sau anumite poze din aceste ședințe de profil înalt la noi în țară în care majoritatea sunt bărbați și se și vede starea națiunii.
Dar pentru că întotdeauna se știe deja există atât de multe studii pe plan profesional că atunci când tu diversifici ai cumva ai și femei și bărbați la aceeași masă într o cantitate egală și sigur diversitatea poate să crească și prin vârstă și prin mai mulți factori, dar calitatea deciziei va fi mult superioară față de aceeași structură pe care noi o vedem.
Și atunci de aceea spun că putem să vedem bărbați care nu au competența unor femei care sunt subalterne, dar ei să aibă încrederea ca și cum ar avea acea competență. Pe când la femei asta se poate să se întâmple mult mai rar. Dar atunci când vorbim de fapt de competențe și încredere, ne interesează ca încrederea să fie calibrată de competență într o doză reală. Adică să nici nu te supraapreciezi, dar nici să te suevaluezi.
Să ai încredere în capacitatea ta de a face un lucru pentru că ai această capacitate de a face acest lucru. Nu pentru că pur și simplu încrederea ta este iluzorie sau nu există. Deci scopul este să avem o încredere calibrată. Și al cincilea nivel încrederea de a acționa. Vezi? Nu încrederea în ține, ci încrederea de a acționa. O nuanță foarte interesantă. Și aici avem întrebarea: Sunt dispusă să fac pasul înainte să am certitudine? Pentru că încrederea nu este să nu ți tremure vocea.
Poate să ți tremure vocea, dar să nu i dai atâta autoritate vocii încât să te împiedice să mai acționezi sau respectiv să decidă în locul tău. Da. Și mai avem un ultim care se cheamă autocompasiune. Autocompasiunea este ce se întâmplă după rezultat. Oare cum am să mă tratez pe mine dacă nu mi iese treaba așa cum mi am dorit? Mă atac, mă rușinez și transform acest eșec în identitate sau recunosc ce nu a funcționat, învăț din asta și testez din nou data viitoare ca s o fac mai bine. Autocompasiunea nu spune.
Nu contează, mămică, că ai greșit. Cunoaștem vorba asta. Dar nu ne ajută cu nimic. Greșeala contează, dar nu e capăt de lume. Greșeala este o lecție. Din ea noi învățăm și o punem așa cumva la locul ei. Ea nu este valoarea mea. Greșeala nu mă reprezintă ca identitate. Greșeala este ceva pe care separ de identitatea mea. O evaluez, învăț din ea și nu o las să mă definească, respectiv să mă oblige să abandonez. orice ce îmi doresc eu să realizez.
Acuma tu poate vii la mine și spui bun, dar ce contează aceste diferențe? Că în fond ele cumva sunt foarte conectate și dacă nu ai pe una, poți s o ai pe cealaltă. Dar de fapt cum ajută ele? Păi, distincția ne ajută pentru că ele au soluții diferite. Fiecare problemă care apare din fiecare nivel pe care tocmai l am enumerat are o altă soluție. Și atunci este foarte bine dacă ești cu caiețelul lângă ține. Sper că e și ți ai notat lucruri care cumva te au marcat sau ți au dat unu, un moment din acela.
să identifici de asemenea care i nivelul unde tu ai probleme și poate că ai identifica pe fiecare nivel altceva, o nuanță sau ceva care într un anumit domeniu de viață sau într o anumită zonă în care vrei să faci îmbunătățiri și atunci tu știi, ok, bun, ăsta e un nivel în care pe care eu îl prioritizez ca să l rezolv și există rezolvare diferită și ajungem și acolo, dar îți dau și câte o mini definiție încă din acest moment și anume pentru fiecare lucru ce poți să aplici sau cel puțîn să te direcționezi. Ok.
De exemplu, dacă imaginea de sine este o problemă, atunci tu ai nevoie de modele noi să ți extinzi cumva orizontul, un orizont din care tu să începi să înveți despre cine ai putea să fii. să vezi că poate acest mic univers în care la un moment dat te ai încorsetat nu are nimic de a face cu potențialul tău, identitatea ta care într un univers mai mare, în momentul în care te expui la experiențe noi, te duci în alte părți, călătorești, îți poate schimba optica despre cine ești tu cu adevărat.
Dacă problema ta este stima de sine, atunci ce ai de făcut este să separi valoarea care tu ți o acorzi de performanță și de ce spun alții, părerea altora despre ține și nu doar părerea, ci și aprobarea pe care tu o ceri așa cu disperare din partea altora. Aici călit valoarea ta trebuie separată. Asta e valoarea ta. Aici ai părerea celorlalți. Poate și performanța ta în anumite lucruri în care vrei să te îmbunătățești, dar valoarea ta nu i aici. Da, sunt două lucruri separate.
Și dacă stima ta de sine este problema, înseamnă că tu le ai făcut ghiveci. Așa. Da. Dacă problema este autoeficacitatea, ai nevoie de pași mici, practică. și dovezi pe acel ceva unde ai problema aceasta. Dacă problema este competența, ai nevoie de învățare și feedback, nu doar de încurajări. Ai nevoie de acel ridic mâna și dacă sunt 60% sigură și dacă sunt 50% sigură. Ca să întâmpin situația, s o înfrunt, să văd ce se poate întâmpla. Unul din doi. Pot să greșesc. Ok. Și dacă greșesc, ce se întâmplă?
Care i răspunsul lumii față de greșeala mea? Și în primul rând să văd că am supraviețuit și nu am murit. Am devenit mai puternică prin asta. A fost o buclă de feedback de care eu am avut nevoie și din care eu am crescut. Dacă problema este teama de a acționa, ai nevoie să exersezi comportamentul înainte să dispară emoția. Dacă problema apare după eșec, ai nevoie de autocompasiune și reparație, nu de o nouă rundă de autocritică.
Altfel ris oferi afirmații pozitive unei persoane care are nevoie de practică, cursuri unei persoane care se simte lipsită de valoare sau și mai multă disciplină unei persoane care nu știe cum să se ridice după o greșeală. Așa că aceste concepte pe care le am definit noi acuma sunt un fel de hartă de diagnostic. Unde te afli tu pe drum? Cine crezi că ești? Cât valorezi dacă greșești? Crezi că poți? Știi cum vei putea acționa înainte să ai certitudine și cum te vei trata dacă rezultatul nu este cel dorit?
Pentru că odată ce știi la care întrebare te blochezi, atunci știi care este și soluția pentru ea. De exemplu, poți să nu știi să faci ceva fără să fii mai puțîn valoroasă. Poți să fii competentă fără să fii vizibilă, dar lumea nu poate evalua întotdeauna competența pe care tu nu o exprimi, nu o aduci în fața lumii. Încrederea nu este dovada că tu ai dreptate, ci e mai degrabă disponibilitatea de a intra într un proces în care poți află dacă ai dreptate.
Deci procesul este magia la care tu trebuie să ți dai voie să intri, să te joci, să să ți dai pur și simplu voie să nici măcar nu curaj. Uneori chiar trebuie să ne aruncăm în situații care nu au o miză mare, dar să ne formăm cumva pielea aceea de a experimenta, de a testa, de a vedea cum este când nu știi, nu ai certitudinea ce se va întâmpla și pornești cu mize mici.
Și este extrem de important felul în care tu vorbești cu ține, pentru că tu nu poți să ți ascunzi felul în care tu te simți față de ține, felul în care tu te vezi. Este extrem de important ca atunci când tu seara te duci în pat sau te uiți în oglindă să fii mulțumită cu ține în acea zi pentru că tu crezi că te poți minți da, într un fel uneori putem să ne mințim chiar și minciuna pe care noi o credem ajunge să ne definească. Uite, acuma îmi vine, de exemplu, în minte acest dismorfism corporal pe care noi îl vedem.
Am vorbit data trecută de slăbitul excesiv. Dacă n-ai văzut episodul și te confrunți cu această presiune socială actuală, poți să te duci să vezi. Eu aș putea să adaug acum că tendința a devenit chiar mult mai agresivă de când am postat acel video.
Și dacă vedem vedetele și cântăreți și actori de la Hollywood care sunt pe medicație, dar au ajuns într un într o situație de dismorphism corporal extrem de îngrijorător în care este foarte clar că nu mănâncă pentru că nu poți să ajungi la nivelul acela scheletal în care îți pierzi și frumusețea feței. Pentru că tu dacă slăbești foarte repede, tu îți pierzi masa grăsoasă și de pe față.
Și atunci noi vedem actori, actrițe, celebrități care au slăbit extrem de mult și apelează la la chirurgie estetică sau la filler sau la tot, dar nu la toată lumea le iese. Dar în prima fază, pentru că atâta timp cât ești pe medicație și de tip ozen pic nici nu ai voie să faci astfel de proceduri, există niște contraindicații.
Pielea ta se lasă brusc și dacă pierzi grăsimea, de exemplu, de pe față este foarte greu să ți mai refaci compoziția aceea naturală, chiar și cu intervenții, poți să dea rateuri mult mai frecvent.
și vedem această epidemie de nemâncat și care se promovează foarte mult pe social media ca fiind normalitate și o văd în acest moment chiar extrem de nocivă pentru copiii noștri și pentru societate pentru că acuma văd la diferite vârste că se apelează la acest slăbit excesiv care v am explicat data trecută ce se întâmplă dacă o faci ca și copil.
copil ca tânără și ce se întâmplă dacă o faci după 40 de ani și vedem niște situații, Ariana Grande și aș putea să dau o listă întreagă persoane care nu arată bine deloc și chiar îți faci grijă pentru sănătatea lor pentru că e clar că sunt într un cerc în care ba nu contează mult mai mult decât sănătatea lor, în care și dacă tu mori, de exemplu, o tu ca artist care ai murit, după aceea se dublează royalty uri și poți să primești ca și casă de producție mai mult pe anumite persoane Marte.
Deci eu vorbesc realități care există pentru că cine este în anturajul Arianei Grande și altora care au ajuns extrem de de și pentru vorbesc de ea pentru că în momentul de față este într un turneu arată absolut ultimul videoclip care a ieșit și a fost foarte comentat e de noaptea minții, ca să zic așa, și ca și subiect, dar și dar cum arată ea și ea este într un turneu într un turneu Chiar și bărbații atletici pentru turnee de genul ăsta atât de intensive cum este ea, ai nevoie să mănânci, să faci efort ca să poți să susții efortul acela zilnic.
Și eu nu pot să mi imaginez o altă cale în momentul în care tu areți ca un schelet să susții efort de scenă decât cu medicație sau droguri sau alte cele pentru că altfel nu este sustenabil până la un moment dat inima ta cedează și aceste persoane pe care noi acuma le vedem mie îmi pare foarte rău de ele pentru că probabil sunt constrânse într o anumită situație în care nu din care nu pot să iasă și după aceea ne putem trezi că citim mâine despre ele că au murit din diferite cauze și nu este în regulă, mai ales să promovăm așa ceva.
Și vorbesc de dismorfism corporal pentru că se leagă foarte mult de imaginea de sine, identitatea ta. Ajungi să te uiți în oglindă și când ajungi foarte slabă și tu continui să nu mănânci, realmente tu să te vezi crasă în oglindă. și identitatea ta să fi ajuns să vadă altceva decât tu ești în realitate. Realitatea ta internă contează pentru ține că e realitatea ta și te poate duce în mormânt pentru că tu nu poți să faci distincția între ce cine ești deja și ce ai tu nevoie.
Și aceste probleme ajung să fie probleme mentale extrem de grave pe care multă lume nu le înțelege că de ce ar arăta cineva așa. Ele nu se văd așa în oglindă. Ele nu văd ce vedem noi, oameni sănătoși, să zicem fizic, care vedem realitatea. Pur și simplu nu văd. Plus dacă sunt într un anturaj care nu le ajută, intră într un cerc vicios în din care nu mai pot să mai iasă.
Pentru ele, cu cât sunt mai scheletale, este în regulă și la fel este și cu procedeele de beauty sau de înfrumusețare sau de chirurgii estetice, care vedem cât de multe s-au dus într o direcție greșită, exagerată. Pe același principiu ai un ai ajuns să dezvolți un dismorfism corporal despre care în care tu nu [voce dreasă] te mai vezi în oglindă cum te vedem noi și sunt extrem de periculoase.
De aceea noi avem de lucrat pe aceste niveluri pe care le am descris în așa fel încât să le menținem la un nivel sănătos ca să nu ajungem într o situație care ne poate că costa viața și sănătatea. Evident. Și dacă vorbim de încrederea în sine, pentru că de acolo am început, nu? și este cumva cuvântul foarte folosit. Atunci când tu te autoanalizezi, îți autoanalizezi vocabularul intern, el îți va realiza, îți va revela realitatea ta internă, adică identitatea, felul în care tu te vezi.
Și dacă tu te prinzi că îți vorbești cu nu am încredere în ține, nu am încredere în mine, ups, e un moment care nu l las să treacă și nu îl lași izolat și nu îl tolerezi. Începi, poți să începi foarte simplu prin a rescrie vocabularul intern de a vorbi cu ține însăți.
Și acuma poți să și scrii dacă tu te ai observat că îți vorbești că nu am încredere în mine, fie în general, fie într o anumită situație, pentru că poți s o conectezi acuma, ok, am încredere în mine când fac sport, am încredere în mine când fac contabilitate sau meseria ta. Am încredere în mine când îmi fac temele acasă, [sforăit] dar nu am încredere în mine când trebuie să răspund la o întrebare sau când trebuie să țin o prezentare, nu?
Și atunci tu îți notezi exact situațiile în care tu îți pui asta în mintea ta că nu ai încredere în ține. Și primul lucru care poți să l faci este să rescrii. De fapt, nici măcar nu rescrii. Aici obții claritatea minții tale. Pentru că atunci când demaști ceva, ca și când [râsete] mulți vorbesc despre lucruri mai negative, demonice, dacă ai demascat un demon, atunci își pierde sau îi îi spui numele, își pierde puterea. Nu intru în religie. E doar un exemplu care mi a venit în minte.
Dar într adevăr, în momentul în care noi demascăm o problemă, problema își pierde puterea. Dacă demascăm pe cineva că face ceva greșit, își pierde puterea. Dacă o mai facem și în public, știm că efectul e și mai puternic. Dar revenind aici, tu poți să zici: "Nu am încă suficientă încredere în mine. Nu că nu am încredere în mine și am generalizat povestea, nu am încă suficientă încredere în mine în acest lucru. Să fac acest lucru depinde despre ce este vorba. Da?
și continui mai ales când risc să consecința este extrem de importantă pentru că de multe ori noi ne oprim să facem anumite lucruri, să testăm datorită din cauza consecinței care ne macină, care e atât de înfricoșătoare pentru noi și atunci tu vrei să demasezi și consecința care te sperie în a face ceva, în a avea mai multă încredere. Deci nu am încă suficientă încredere în mine să fac asta pentru că mi e frică de această sau că risc această consecință.
O definești, ea devine super clară și atunci data viitoare deja poți să poți să treci la un alt nivel, dar acesta este primul nivel de claritate și aici pot să ți dau mai multe exemple. Nu am încă suficientă încredere să contrazic un șef într o ședință, mai ales când risc să par dificilă. Oh, la femei, nu? Dacă cineva este foarte puternic într o ședință și își susține punctul de vedere dacă este vorba de bărbat, îi spui: Uau, ce lider adevărat.
Dacă face femeia acest lucru este dificilă, este bossy, e un bach, știi? Deci putem să avem două repere diferite și atunci ca să nu fim etichetate așa, preferăm să ne pierdem identitatea, încrederea în noi. Deci noi facem compromisuri mult prea mari, plătim mult prea scump pentru ceva care societatea cumva ni le a pus pe cap acolo și noi le ținem cu noi. Nu e cazul. Mai întâi identifică despre ce este vorba.
Da, o să pari dificilă dacă spui adevărul și din acest motiv, din această cauză tu nu l spui ce pierzi în de fapt când tu te abții azi și mâine și poimâine când te duci după aceea seară acasă te culci seara în acea seară. Cum te simți tu față de ține? Pentru că aici voiam să ajung. Noi știm întotdeauna. Avem acel barometru intern dacă suntem mulțumite cu noi sau nu în acea zi. Și aceste stări de mulțumire sau nemulțumire sunt cele care ajung să ne definească.
Pentru că dacă tu te dezamăgești pe ține astăzi, te dezamăgești pe ține mâine știind că puteai să faci mai mult, că te puteai ridica la un alt nivel, puteai să dai mai mult din ține, puteai să depui mai mult efort, puteai să îndrăznești mai mult, să riști mai mult și când într o zi ai făcut tot ce puteai, seara dormi ca un bebel. Seara ai starea aia de uau, deci astăzi, da, azi am fost și ai starea aia. Nimeni, nimeni nu ți o poate lua. Tu știi exact ce ai făcut și cât ai valorat în momentul acela.
Dar când ai avut o zi în care ai făcut compromisuri, în care nu ai reușit aproape nimic să faci din ceea ce ți ai propus, în care te ai abținut foarte mult, în care ai fost la un nivel mediocru, seara nu știi de ce nu te simți bine, dar de fapt știi, pentru că și dacă e în subconștient, starea aia e legată de felul în care tu ai parcurs acea zi și aceste lucruri sunt exact ca și cărămizile care construiesc casa încrederii tale în ține și a stimei de sine și a imaginii de sine și ele construiesc.
Dacă tu vrei să devii cea mai bună variantă a ta, tu trebuie să ai grijă să te culci seara cu senzația aceea că ai dat tot ce puteai în acea zi și că ești mândră de ține. Tu cu ține, cu nimeni altcineva, nimeni nu trebuie să ți spună ție asta pentru că aceste cuvinte nu se bagă, doar se programează prin cuvinte. Le simți tu seara când te culci cu ține însăți? Bun.
Alt exemplu, nu am încă suficientă încredere să apar într un video fără să l prefac de 10 ori sau nu am încă suficient încredere să spun nu fără să ofer o explicație de cinci minute. Trebuie să mă justific. Altfel simt că am greșit, altfel ceva nu e în regulă.
Deci această reformulare transformă o identitate aparent defectă despre nu am încredere în mine într o abilitate antrenabilă pentru că am definitele care mă interesează să știu exact unde este problema pe care vreau s o rezolv cu mine și vreau să repet că lipsa de încredere în sine nu are de a face cu faptul că ești femeie pentru că s-au făcut și studii. Este un studiu făcut pe femei între 16 și 48 de ani, aproximativ 1 milion de femei.
Și da, stima de sine, media s-a raportat că e mai mică la femei față de bărbați, însă variabila era în funcție de culturi, nu peste tot. Deci depindea foarte mult de cultura în care a crescut acea femeie. Deci nu e adevărat că femeile sunt în mod normal mai puțîn încrezătoare, ci cultura în care ele au crescut determină asta. Aș vrea aici să mai definim și că încrederea confundată cu aprobarea este un lucru care se întâmplă adesea la femei. Pot vorbi, dar fără să deranjez pe nimeni. Da.
vizibilitatea condiționată de perfecțiune, adică am voie să mă expun doar după ce nu mai pot greși și valoarea condiționată dacă nu arăt bine, nu performez sau nu sunt plăcută, valoarea mea scade. Cercetările arată că problema nu e doar de nivelul stimei de sine, ci și domeniile de care ne legăm valoarea. Dacă, de exemplu, valoarea depinde aproape complet de aspectul fizic, rezultate sau competiție sau aprobarea celorlalți, fiecare eșec în acel domeniu devine o amenințare la identitate și nu doar la feedback.
De aceea aici aș aș sugera cartea mindset de Carol Wack. Am două cărți, de fapt, pe care ți le sugerez dacă vrei după acest episod să aprofundezi mai mult aceste tematici care țin de stima de sine, imaginea de sine. Aici este Psihocibernetica de Maxwell Mars. Îți recomand din suflet să citești această carte pentru că este absolut remarcabilă și te va clarifica cu tot ceea ce ți am spus eu astăzi aici până aici și de acum încolo.
Iar Carol Wack pe mindset, cu cartea mindset, te va elucida mai ales cu diferența între fixed mindset și growth mindset, adică fix mindsetul cu care foarte multe fete au fost crescute. Și ce ziceam eu la începutul episodului, diferența aceea din copilărie, cum tratăm noi băieței față de fetițe și care se formează de multe ori acolo.
Și atunci mai multe fetițe, mai ales în cultura românească, cred că generația mea a mamei mele și chiar și după multe, femeile, fetele au fost crescute în să devină cu fix mindset, nu growth mindset, pe când băieței mai mult spreh mindset, adică ce înseamnă asta pe foarte scurt, fix mindset este să nu să asociezi eșecul cu identitatea ta și frica aceasta de a fi tot timpul expusă față de ceilalți.
Sindromul acela de impostor de la serviciu ține de asta și din această frică de a nu expune frica ta sau cum te vezi tu incompetentă sau sub alții, o să fii mai deschisă să trișezi, să faci tot felul de lucruri în așa fel încât să eschivezi și să să te scapi în a devoala faptul că tu nu te vezi suficient de bună. pentru asta să să fii capabilă să faci multe lucruri și să iei lucrurile personal. Aici vedem personalitățile care nu sunt deschise la feedback.
Când nu poți să reacționezi bine la feedback, intri imediat în defensivă când cineva de fapt îți dă un feedback foarte constructiv din care tu poți să înveți. Growth mindset ul este exact persoana care își dă voie să crească și e chiar entuziasmată după feedback. Chiar își dorește un feedback. Uau, ce interesant ce ai spus. Nu m-am gândit la asta. Stai să văd cum pot să adopt. Pe când fix mindset va lua vai de capul meu, m-ai atacat. Cum îți permiți tu să îmi spui că am greșit? Imediat intră în defensivă.
Pe când a două este curioasă. Aș spune că acesta este cuvântul de diferențiere esențial. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt între cele două mindset uri și felul în care putem să absorbim un feedback este curiozitatea. Pentru că în momentul în care mintea ta este dezvoltată să fie curioasă, orice fel de informație care vine spre ține cumva îți incită intelectul să sapi mai mult. Adică uau, serios, nu m-am gândit la asta, hai să sap mai mult. Sunt curioasă să aflu cum e asta. Ce interesant ce mi a spus.
Ce pot să învăț din asta? Pe când prima categorie se va ascunde. Aoleu, nu mai ies data viitoare pentru că uite am primit acum o critică. Nici nu se gândește să se ducă, stai un pic, ce aș putea să fac bine data viitoare? Nu. Cum aș putea să ascund de fapt incompetența mea data viitoare? Prin ce fel de tertipuri sau cum aș putea trișa sau să copiez sau să fac ceva pentru că nu vreau să fiu demascată că nu sunt suficient de bună.
E diferență foarte, foarte importantă și pentru că probabil majoritatea dintre voi care mă vedeți acum aici sunteți încă pe o rezonanță de fix mindset doar pentru că ați crescut în România și de și pentru că și vârsta acestui canal este 40 plus în principal, dar acest episod este pentru toate fetele și femeile nouă. Fetița mea m-a stimulat și este episodul dedicat ei. Vă rog să vă autoanalizați pentru că veți identifica aceste pattern uri de fix mindset. Sigur, nu e nimeni doar fix mindset sau growth mindset.
Growth de la creștere, de fapt tradus din engleză, growth este creștere. Deci un mindset de creștere, pe când un fix mindset, mindset de stagnare. Da, deja numele spune despre ce este vorba și vă rog să identificați zonele în care aveți această defensivă când cineva vă spune ceva, pentru că acolo sunteți fix mindset și nu puteți crește până când nu vă dați voie să creșteți și să aveți erori și să luați feedback urile cu curiozitate.
Și curiozitatea este acea abilitate care vă va transforma experiența negativă într una pozitivă. Pentru că în momentul în care în fața oricărei situații, dacă tu pui curiozitatea în față, nu identitatea, vei transforma tot ce vine spre ține ca ceva interesant, ca un joc, ca ceva, un experiment din care tu poți doar să crești. Și eu de fiecare dată când adopt acest mindset al curiozității pot să duc orice.
Deci sunt ca un copil curios care vrea să afle, care nu se atacă, care nu devine defensiv, care se gândește uau, ok, uite pot să fac asta data viitoare. Nu m-am gândit la acest feedback și chiar și când mă atac, pentru că mai am și eu am fost crescută fix mindset, mi a luat 18 ani ca să lucrez doar pe asta și mai am reminiscențe, dar diferența o face astăzi că atunci când mă atac și intru în defensivă, întotdeauna după eu am perioada mea de gândire.
Deci, de câte ori mă ia valul, ulterior eu de fiecare dată mă gândesc de ce m-a luat valul, că sunt supărată pe mine că m-a luat valul și atunci mă autoanalizez, ok, de ce m-a luat valul, ce anume m-a deranjat aș aici și de fiecare dată eu adopt ceva, deci schimb ceva la mine pentru a două oară.
Adică nu las doar să fie acolo și nu iau că persoana care cumva a zis ceva negativ despre mine este de vină, ci o iau stai puțîn că aici ceva pot să modific, să schimb ce anume m-a atacat pe mine pentru că îmi aduce informații valoroase despre cine sunt, care sunt punctele mele vulnerabile, cum pot să cresc. Și mi s-a spus asta în foarte multe colective.
Foarte interesant a fost asta pentru că, de exemplu, eu în calitatea mea de de lider de când mă știu și conducând organizații, echipe și așa mai departe, învățând pe alții cum să conducă și din perspectiva aceasta eu întotdeauna eu nu m-am temut să fiu masculină. Eu am fost tot timpul mai masculină de copil. Probabil că am avut acest plus. Chiar dacă am crescut pe fix mindset, eu am avut și curajul să mă expun, să mă lupt, să mă bat, să mă cert, să nu n-am stres cu asta.
Și atunci eu am fost expusă la foarte multe discuții, ședințe, întâlniri de brang înalt, de ori de care în care să fi intrat în polemici, în certuri, în tot ce vrei tu.
sau când am condus echipe [sforăit] am mi am spus punctul de vedere m-am războit pentru idei în conversații și dar după aceea și și când m-am pierdut cu firea am primit feedback ul acesta consistent că stai puțîn că noi am observat la ține că și dacă ești înverșunată pe un subiect tu tot timpul după aceea gândești și iei în calcul toate feedback urile pe care le ai primit iar la implementare iar la decizia finală noi le vedem acolo, deci ele există.
Deci nu uiți, nu treci cu vederea și este felul în care eu cumva funcționez și am reușit să mă adaptez din transformarea mea de la un fix mindset la un growth mindset și cu plusurile, minusurile pe care eu le am, să conștientizez că există aceste minusuri și cum le pot contracara în așa fel încât deciziile mele ulterioare și de fapt consecința faptelor mele să nu fie afectată de minusurile mele. Și asta poți să faci și tu de fiecare dată. Acuma o să fac o legătură cu imaginea corporală.
Am discutat o deja de câteva ori și mi se pare importantă. Deci, ceea ce văd eu mai nou la această promovare a aspectului scheletal este extrem de îngrijorătoare și nu aș vrea să o las să treacă așa pentru că fiecare persoană care poate să nu ajungă în faza aceea este o persoană care eu consider că i salvată. Așa că aici, legat de această imagine corporală s-a făcut un studiu pe adolescenți și s-au găsit relații reciproce între satisfacția corporală și stima de sine.
Nu fiecare nesiguranță a unei fete vine din aspect, dar atunci când aspectul devine principala monedă a valorii personale, încrederea în alte domenii devine mai fragilă. Deci repet, pot să fie fete care nu țin cont atât de mult de aspect, dar atunci când aspectul este important la o femeie este mult mai ușor să se asocieze cu valoarea personală.
Adică dacă pentru mine este important să arăt bine și este ceva crucial, atunci e posibil că dacă în zilele sau în perioadele când nu arăt bine, identitatea mea, adică stima mea de sine să fie atât de conectată încât să se vadă și prin rezultatele muncii mele, de exemplu. Pentru că dacă ne gândim un pic, încrederea în sine, să ai încredere că faci ceva bine condiționează acțiunile pe care tu le întreprinzi în acea direcție. E vorba de o credință. Eu cred că pot sau cred că nu pot.
Dacă tu crezi că nu poți, care sunt acțiunile tale? Cât de entuziasmată ești tu? Cât de mult efort depui să înveți să testezi, să vezi ce funcționează, ce nu funcționează, să faci research personal pentru ceva ce știi că oricum nu poți să faci, aproape zero sau mediocritate și atât. Nu vei depune efortul ăla. Sigur că rezultatul va fi pe măsura așteptării tale, credinței că nu poți. Pe când dacă tu crezi că poți să ai un mega succes cu un proiect, păi cum te pui la treabă? Cât de mult efort depui?
Deci dacă încrederea nu este acolo, efortul depus în acea competență, în acea acțiune va fi foarte scăzut și atunci sigur și rezultatul va fi unul jos. De aceea este important să identifici care e credința ta față de o anumită competență sau în cazul de față cum e conectată încrederea de sine, stima de sine cu aspectul tău fizic. Și acuma o să mai pun o întrebare puternică care poate să fie de impact pentru orice mamă.
Dacă spunem fetei noastre de 10 ori non stop că este frumoasă, dar doar o dată sau din când în când îi spunem că e curajoasă, că e atentă, că e perseverentă, ce fel de oglindă îi construim? Pot să recunosc că și eu fac treaba asta. Am de îmbunătățit și bine și din lucrurile pe care încă mai am de lucrat și eu pe mine, dar scopul este că eu le fac. Deci lucrez pe asta și scopul este să le faci și tu și noi să le facem, să ne dăm seama unde putem să ne îmbunătățim.
Pentru că dacă noi vom spune în continuare fetelor, vai ce frumoasă ești Da. Și ziceam de cartea lui Carol WC pe mindset și am amintit un pic de Maxwell Mals cu psihoociibbernetica. Vreau să vorbesc un pic mai mult de Maxwell Malț aici și oglinda pentru că el are exercițiile cu oglinda și ți am povestit un pic și eu despre oglindă, cum te curci tu seara, cum te vezi, dar Maxwell Mals merge pe imaginea de sine și construcția aceasta și de unde vine ea.
Și ca poveste așa puțîn pe scurt, Maxwell Malz a fost un chirurg plastician. Da. și a publicat cartea asta în 1960, dar punctul de plecare al cărții era observația lui clinică de pe teren cu pacientele, potrivit căreia schimbarea aspectului exterior nu producea întotdeauna schimbarea psihologică așteptată și unii pacienți se comportau ca și cum vechiul defect, vechea imagine ar fi existat încă. Deci seamănă foarte mult cu acest dismorfism. Corect. că tu te vezi diferit în oglindă decât ești cu adevărat.
Și Malți a folosit metafora cibernetică a unui mecanism orientat către o țintă. Adică dacă imaginea internă spune: "Nu sunt o persoană care poate face asta, omul tinde să interpreteze feedback ul și să și corecteze comportamentul în jurul acelei imagini ca să corespundă cu acest feedback intern. Ce vreau eu să iei tu din treaba asta este că imaginea de sine este corespunde cu ce fel de acțiuni tu crezi că poți să faci din perspectiva o persoană ca mine. Da.
Deci este exact asocierea acestui fel de o persoană ca mine poate să facă asta, poate să fie așa, poate să arate așa, pentru că asta ține strâns legat de imaginea de sine și în funcție de această imagine de sine tu vei alege ce fel de acțiuni poți să faci sau nu faci. Și acuma vorbeam că la început spuneam că nu doar cuvinte ai nevoie, dar cuvintele ajută. sunt, ca să zicem, o unealtă pe care tu o poți folosi prin rescrierea cuvintelor. Nu am încredere în mine. Da, am rescris deja varianta.
O faci, o clarifici ce anume exact, în ce nu ai încredere și în ce context, cu ce riscuri, iar după aceea tu poți să reformulezi către ceva pozitiv care să te ajute să ieși cumva din ace acea imagine blocată despre ține, să te împrietenești cu imperfecțiunea este un mare plus.
Este un mare dar de la Dumnezeu, ca să mă exprim așa, pentru că vine cu acceptarea de sine și când spun acceptare de sine nu înseamnă că mă complac în situația în care sunt, ci mă accept în momentul acesta, dar după aceea, în momentul în care încep să prind o imagine de sine sănătoasă, nu încredere de sine, îmi evaluez competențele, văd cum stau cu autoempatizarea. Pot să pornesc la drum cu o cunoaștere concretă și dreaptă a situației mele actuale. Bun, ăsta e nivelul meu. Perfect. Unde vreau eu să mă îmbunătățesc?
M am identificat prin întrebări: Unde este problema mea? Bine, ce am de făcut ca s o rezolv și să cresc? Pentru că totdeauna este loc de creștere. Asta înseamnă evoluție. Consider că noi suntem în viață și trăim cu un anumit scop să realizăm lucruri. Eu nu pot să înțeleg acea acest concept de ah îmbătrânesc și gata. După o anumită vârstă ies la pensie, nu mai fac nimica, îmi iau medicamente și aștept să mor. Ajungi să crezi asta și în loc să vezi, stai un pic, intru într o altă etapă de viață.
Dacă societatea n-a construit o pentru mine, mi o construiesc eu singură. Și îți găsești o altă identitate, dar activă în care, ok, încă trăiesc. Deci am am de adus lucruri, am menire în viața asta, am de făcut lucruri, hai să le fac. Deci în momentul în care tu te complaci într o postură creată de societate, o imagine postată pe ține de societate, ca și cum expirarea ta are o cifră,
vârsta asta înseamnă cifra ta de expirare și noi știm că nu i așa și vedem deja în la când vine vorba de longevitate și de antiaging și speranța noastră de viață, lucrurile s-au schimbat foarte mult, dar societatea încă nu este construită ca să accepte și nu i construită în așa fel încât să știe ce să facă cu această vârstă a treia care ar trebui să fie un alt nivel de a face alte lucruri sau a savura altfel viața de a ți aduce contribuția în mod diferit și noi trebuie deocamdată să facem mai mult efort,
dar putem să l facem, nu că ajungem noi să expirăm. Eu am mai zis asta în alte podcast uri. Adică eu fac tot ce pot în ceea ce mă privește prin biohacking, alimentație, toate cele, stilul meu care l am construit și fac eforturi în direcția asta, să mă mențin activă cât trăiesc. Adică eu nu concep ideea de pensionare. Eu oricum sunt antreprenor. Eu lucrez pe Eu nu lucrez pentru alții. Sigur prin contracte, prin alte lucruri, dar eu consider că am să fiu activă până în ultima clipă.
mintea mea dacă mor la 80 90, eu vreau că în ultima zi eu am lucrat, am făcut ceva efectiv și m-am culcat și gata, nu m-am mai trezit a două zi dimineață, dar nu că o să stau la pat sau că n-o să pot să mă mișc sau am să fiu bolnavă. Adică vezi, e vorba de imaginea care eu mi o conturez deja pe viitor. Mă duc cu 20 de ani în avans. Cum dacă vreau să mai trăiesc 20 de ani? Eu tot timpul trebuie să fiu în fața valului.
Eu acuma trebuie să fiu mult mai activă decât media vârstei mele ca să pot eu peste 20 de ani să fiu activă, să urc munții, să mă pot juca, să fac ceea ce vreau eu, să nu fiu debilitată, să depind de alții. Și atunci e o construcție. Deja îmi iau măsuri de acuma pentru viitor. Îmi construiesc și viitorul de acuma. Pentru că imaginea mea de sine este să fiu activă până în ultima clipă, până când am să mor din diferite cauze. Ce o fi, nu știu cât se poate întâmpla mâine că mă calcă tramvaiul.
Tramvaiul poate nu, dar o mașină. Păi, se pot întâmpla lucruri. Adică eu pot să mor mâine, dar și nu încep să mă complac în situația asta sau s o gândesc așa sau să gândesc că atrag lucruri negative. Nu mă sunt doar conștientă de probabilități, de posibilități. Probabil nu se va întâmpla mâine, dar dacă se întâmplă, asta e. Dar dacă nu se întâmplă și eu mai trăiesc 50 de ani cu noile tehnologii, adică eu ce aleg pentru mine? În ce direcție să mă duc?
să îmi trăiesc viața ca și cum tot timpul se poate întâmpla ceva rău și atunci asta să mă amorțească, să mă paralizeze în a mai face ceva sau cât timp pot să cât timp trăiesc să mă duc înainte să am acel acea dorință de a construi, de a face lucruri, nu așa? Și atunci revenind la cuvinte, pregătirea mentală contează, repetiția contează, felul în care vorbești cu ține contează.
Revenind la malț și ne a spus să schimbăm imaginea și imaginea nu se schimbă doar prin cuvinte, ci prin acțiuni care ne validează, ne dovedesc că se poate și pot să începi cu mini acțiuni, cu miză mică, care în mod normal probabil duc la reușită și atunci aceste mini experiențe către reușită deja pot să modifice imaginea de sine.
Adică dacă înainte ziceai: "Hei, nu pot să vorbesc în public, bine adă ți și tu cea mai bună prietenă sau mama sau priet sau fata pe cineva în care ai încredere și spune le: Uite, îți țin o prezentare de cinci minute despre asta. Da, te rog să mă asculți, să mi dai feedback ce ți a plăcut, ce nu ți a plăcut și așa mai departe. Și am să ți am să ți povestesc despre cum se plantează mușcatele. Da. Ceva foarte m ușor pentru ține, ceva ce ți place să faci.
Poate este vorba despre orice fel de hobby și povestești, primești un feedback pozitiv, după care stai un pic. A, deci de fapt pot să vorbesc în public. Data viitoare chem niște vecini mai mulți prieteni la o masă ții un toast pentru cineva. Vorbești iarăs despre ceva în care ești super încrezătoare, competentă, știi și în somn acel ceva și îl povestești și îți crești competența cu un număr mai mare de persoane. Primești grupul de feedback care nu te omoară, după care îți reactualizezi stima de sine.
Hei, ai devenit mai bună, uită te. Uau! De fapt, eu pot. Nu mai e că nu mai am încredere în mine. Uite, încet primesc firișoare care să cumva să mă ajute să cresc. Cele două cărți de psihocibernetica de la Maxwell Malz te ajută să observi portretul interior la care vei reveni chiar și atunci când realitatea exterioară s-a schimbat. Și mindset de la Carol W este ce ți am povestit despre mindsetul fix și mindsetul de creștere.
Adică un mindset fix interpretează dificultatea în felul că dacă î este greu, probabil nu sunt făcută pentru asta și abandonez ușor. Pe când un growth mindset de creștere spune faptul că îmi este greu și asta îmi arată că trebuie să mă dezvolt, că mai am unde să cresc. Și acest growth mindset nu înseamnă că putem deveni orice doar dacă ne dorim suficient și nici că efortul rezolvă totul.
înseamnă o încadrare în realitate și că nivelul actual nu este întotdeauna nivelul final și că strategiile sau practica și feedback ul și sprijinul pot să producă dezvoltare.
Deci alți lucrează cu imaginea de sinedwek, lucrează pe interpretarea dificultății și aici ar mai interveni Bandura, care a fost un psiholog canadian american, profesor de științe sociale psihologie la Stanford și a adus și el niște influențe interesante între comportament și științele cognitive și îl amintesc aici pentru că el spune așa că nici imaginea pozitivă, nici mindsetul de creștere nu sunt suficiente fără experiențe care produc dovezi.
Și vezi, cu asta am și început de fapt, că indiferent cum tu te vezi la început, tu poți să contracarezi ăstea primi mini dovezi, dar conștiente să ți creezi un fel de ritual de practică. Exact ce ți am descris mai înainte cu vorbitul în public. din care tu, prin aceste dovezi faptice vei încorseta acea creștere de care ai nevoie. Și aș putea să zic că Bandura, Albert Bandura, a diferențiat cumva autoeficacitatea de valoarea personală.
Autoeficacitatea fiind credința că poți organiza și executa acțiunile necesare într o situație. Și aici avem cumva literatura bazată pe modelul său descrie patru surse principale: experiența de stăpânire, că am făcut și de obicei este cea mai influentă sursă. Nu trebuie să fie o victorie spectaculoasă, trebuie să fie o experiență suficient de dificilă încât să conteze și suficient de realistă încât să poată fi repetată. Da. Deci vorbim de am făcut și ți am dat exemplul cu vorbitul în public.
Poți să începi cu o persoană foarte apropiată și tot așa crești în Dar hai să ți dau un exemplu și profesional. De exemplu, dacă îți este foarte frică să îți expui punctul de vedere în ședință, de obicei tu nu vorbești și cum ai putea să începi aici că ai făcut? Nu începi tu să ții o prezentare de 20 de minute, dar să zicem în prima ședință care ți ai propus o să ai un fapt pe care l ai bifat că l ai realizat, să pui o întrebare. Să zicem la minutul 10 eu vreau să pun o întrebare în ședință.
Acea întrebare n-o să te ucidă. Va fi prima dată când tu spui ceva, după care bifezi. Uau, uite, am acționat, deci am făcut. Bun, este realizabil, repetabil. Repetabil. crești miza. Data viitoare, de exemplu, ce poți să faci în loc de întrebare? Poți să ți pui o părere în ședință care poate să fie de un minut, o părere scurt și la obiect legat de ceva despre ce se discută. Și scopul nu este a am fost perfectă, nu uite chiar am putut să fac asta și am acționat.
Mi am spus punctul de vedere, după care poți să ajungi la să prezinți ceva timp de 3 minute, 5 minute. Deci așa se crește, așa obții dovezi că se poate. Și repet, nu trebuie să ajungi la concluzia că ești perfectă, ci că ai făcut o și că se poate. Pentru că perfecțiunea se va obține. Bine, excelența. Noi tindem spre perfecțiune, excelență. n-o să obținem niciodată, dar atinde către ea este un drum.
E progres de fapt pentru o fată poate să fie rezolvă singur o problemă după două încercări, o temă de casă mai dificilă, nu abandonează, ridică mâna o dată în timpul orei, dacă n-a făcut o până atunci sau nu face de obicei, comandă singură la restaurant, cere o clarificare profesorului, susține o prezentare de un minut în fața familiei, apoi a prietenilor. a clasei și așa mai departe. Da, pe urmă avem modele similare, ea a făcut, deci este posibil. Adică prima dată mergem pe ideea am făcut.
A două variantă este ea a făcut, deci este posibil. Și pentru o fată sau o femeie care arată și greșelile, strategiile și traseul poate fi mai folositor decât un model prezentat doar după succes. Da.
Adică poate că observi o colegă de a ta care nu e cea mai minunată, nu e nici cea mai deșteaptă, nu e nici cea mai elocventă, dar ea intervine și pune întrebări și are opinii în ședințe și poate chiar ea îți spune: Păi, eu de obicei mă axez pe ceva ce altora le scapă sau mă pregătesc eu cu o întrebare de acasă și mi o expun și îți dă un model. A, ok. nu e cu nimic mai deosebită decât mine. Ea dacă a reușit să facă asta, pot și eu.
Și atunci îți iei un model foarte similar cu ține, cu unde te situezi tu și vei vedea că nu s-a întâmplat nimic grav urmând acel proces sau făcând ce a făcut ea. Dacă vorbim iarăși de o fată, vede o colegă care nu era bună la matematică, dar a progresat în timp. Poate s o ia ca model sau vede pe cineva apropiat, cerând respectuos ceea ce are nevoie. și arătând exact cum se poate face ca o alternativă sau își aude mama spunându știam să fac asta, dar am învățat și învață de la mama.
Și un model aproape perfect poate să inspire, dar poate să și mărească distanța, că dacă cineva e excepțională, eu nu sunt ca ea, diferența că i foarte mare, poate că nu este tocmai modelul potrivit. De aceea traseul mode modelului este adesea mai valoros decât imaginea succesului final. Și atunci mentorul sau imaginea sau exemplul de persoană pe care noi o luăm să nu fie exact finalul pentru că ne poate intimida și ne poate bloca în a mai porni să facem orice, să avem acele acțiuni. Da.
Pe urmă avem variantă de persuasiune credibilă, adică cineva vede o capacitate concretă, ești extraordinară, poate să producă o emoție plăcută, dar nu oferă instrucțiuni. Feedback ul specific oferă dovada. Adică ai formulat foarte clar ceea ce ai vrut despre acest proiect. Chiar și când vocea îți tremura, ai reușit să fie elocventă. Este important. Adică nu a fost livrată cu vocea perfectă, netremurândă. Asta e partea a două. Dar tu ai arătat competență în aceste arii. Da.
Pentru o fată, în loc de ești foarte inteligentă, poți să spui ai observat că prima metodă nu funcționa și ai încercat alta. În loc de nu ai de ce să fii timidă. De multe ori noi suntem foarte specifici așa sau eliminăm exact buclaia utilă de feedback ca și părinți și nu dăm exact feedback ul de care are nevoie copilul și atunci aici putem să corectăm. Așa că persuasiunea aici trebuie să fie specifică, sinceră, proporționată cu dovezile pentru că încurajarea exagerată poate să pară falsă și va produce efectul opus.
Și mai este un aspect care ține de interpretarea stării corporale, adică ce înseamnă când inima bate foarte tare și suntem în multe situații în care avem acest sentiment care ne oprește, ne blochează în a mai acționa și atunci aici putem să facem o diferențiere prin care aceste simptome să nu le luăm ca ceva care ne incapacitează și ne blochează, ci să le luăm ca niște puncte de mobilizare.
Și aici sunt mai multe cercetări experiențiale în care s-a arătat că putem să traducem pur și simplu reîncadrăm starea de anxietate în stare de entuziasm pentru că acest lucru va schimba percepția pe care o ai asupra situației și poate să aibă efect direct asupra performanței.
Deci atunci când ești speriată și stresată să te gândești dacă totuși eu sunt speriată și stresată, sunt doar foarte entuziasmată de ce urmează să fac și acest lucru poate să îți producă cu totul alt deznodământ al acțiunii decât înainte când tu credeai că ești de fapt anxioasă sau stresată sau fricoasă. Mai sunt niște controverse despre evitare. Uneori e bine să eviți că preîntâmpini niște situații neplăcute și așa mai departe.
și că dacă tot timpul tu ți ai înfrunta fricile, ai putea să te pui în situații periculoase. Și acuma eu vin cu ce spune știința, să zicem, descoperirile, ultimele cercetări și așa mai departe, că nu există chiar un consens, dar aș putea să spun că [sforăit] ce am descoperit eu este și și prin practică și și prin ce am citit este că evitarea păstrează neîncrederea. Și stai puțîn pe aceste cuvinte.
Adică dacă tu nu ai încredere în ține și eviții să faci anumite lucruri, nu te expui, nu vei avea acele acțiuni care să te contrazică, nu vei avea experiența vieții, cum ar veni, și îți vei păstra și chiar întări neîncrederea în sine prin această evitare și ți va fi tot mai greu să faci ceva. Și atunci evitarea aduce o ușurare imediată.
E ca un drog de relief, de ușurare instantă, dar nu produce informații noi și atunci tu rămâi în acest looping, în această stare pentru că predicția catastrofică rămâne netată și tu nu știi că poți să obții ceea ce ți dorești tu de fapt pentru că ai evitat s o faci și astfel vechea imagine de sine nu primește dovezi care s o contrazică și dacă n-o contrazice rămâi unde ai fost. Deci încrederea nu apare întotdeauna înaintea acțiunii.
De multe ori ea este memoria corect interpretată a acțiunilor pe care le ai făcut deja. Da? Deci cum interpretăm asta? Tu acționezi în viitor din pe baza memoriilor tale. Dacă memoriile tale îți spun că a tu ai eșuat acolo sau nu poți să faci ceva sau tu nu ești genul de persoană care să faci așa ceva și tu ții minte din trecut că asta așa ești tu și ăstea s acțiunile pe care nu le faci, ele o să ți întărească după aceea acțiunile viitoare și de aceea vrei neapărat să ajungi să ai memorii noi, proaspete,
în care tu acționezi în direcția corectă, ca să poți să îți restructurezi și să ți rescri scrie aceste memori apropiate prin care tu să ți dai voie să experimentezi feedback ul, viața reală, acțiuni noi și să ți dai șansa să crești. Și știu acuma că o să vrei bine, dar vreau niște tehnici mai exacte. Sper că ți ai notat și ai acuma niște notițe foarte personale, aplicabile ție, care te ajută, dar poate mai ai nevoie de extra tehnici și ți am pregătit și niște extra tehnici.
Una dintre tehnici ar fi să i dai încrederii un verb. Adică în loc de câtă încredere am în mine, să începi să spui am încredere să cer. Adică este un afirmativ către ceva ce se poate întâmpla. Nu anulezi. Am încredere să cer, am încredere să refuz. Am încredere să negociez. Am încredere să apar pe scenă luminoasă, vibrantă. Am încredere să învăț. Am încredere să revii după un refuz. Și este exact pe modelul când ești blocat în a căuta soluții și tu îți spui nu găsesc soluții. Nu găsesc soluții. Ok.
Oare cum poți să da și spui ce vrei să obții? Nu că nu găsești soluții, pentru că te blochezi. Întrebarea eu tot timpul spun și am ajuns la concluzia asta că devine tot mai reală și mai adevărată cu cât înaintez în vârstă faptul că atunci când nu identificăm o soluție la o problemă înseamnă că nu am pus întrebarea potrivită și că trebuie să schimbăm întrebarea, s o întoarcem pe toate fețele sau să punem exact întrebările opuse decât le am pus până atunci.
Pentru că în momentul în care găsești întrebarea potrivită, imediat vezi rezolvarea la problemă. Și aici este exact la fel cu încrederea. Ea scrie o întrebarea de la câtă încredere am în mine în oare am încredere să fac cutare, cutare, cutare. Bun. Asta e tehnica numărul unu. Tehnica numărul doi este registrul dovezilor, nu jurnalul laudelor, cum ar veni. Adică în fiecare seară scrie trei răspunsuri. Unu, ce am făcut astăzi în ciuda disconfortului.
Doi, ce am aflat despre capacitatea mea și trei, care este următorul pas cu 10% mai dificil? Pot să încep cu cinci. Da. Care este următorul pas cu 5 sau 10% mai dificil? Să nu scrii sunt puternică dacă mintea respinge propoziția. Asta iarăși este un lucru. Vezi cu afirmațiile pozitive care nu produc răspuns. Trebuie să fie credibil pentru ține. Dacă nu este credibil ceea ce ți spui sau scrii, mintea ta zice: "Ei, vrei să mă fraierești?" Că la un moment dat, da, repetă, repetă până se instilează.
Dar și repetiția aia trebuie să vină sub o formă digerabilă pentru ține într un moment potrivit. Poți să pui afirmații pozitive nu nega asta, dar contează extrem de mult și momentul în care le pui. Și pentru că foarte multă pe multe persoane le pun așa cumva mecanic, când le spui mecanic, ele au efect invers. Preferabil să n-o faci. Și mai bine să găsești o afirmație care să se potrivească cu credința ta în acel să nu contravină, nu de fapt să se potrivească, să nu contravină credinței tale în acel moment.
Deci nu spui că sunt puternică și am făcut cutare și cutare dacă nu e chiar așa. Spune ceva concret. De exemplu, am cerut clarificare chiar dacă simțeam teamă s o fac ca să nu fiu văzută incompetentă. Studiile Da. despre afirmații pozitive, au găsit că formulele grandioase pot să aibă efecte mici sau pot face chiar unele persoane cu stimă de sine scăzută să se simtă și mai rău. Și atunci alternativa este, repet, o propoziție credibilă și legată de comportament și progres. Așa.
O altă tehnică ar fi scara de microcuraj, adică alege un comportament și construiește cinci trepte de la disconfort de la 3 la 10 la 7 din 10. Da? De exemplu, dacă vorbim aici de vorbitul în public, înregistrezi un audio de 60 de secunde doar pentru mine. Trimiți un video scurt unei persoane apropiate. Pui o întrebare într un grup mic. explici o idee de 20 de de două minute într o ședință, susții o prezentare de cinci minute, ce ți am mai dat eu exemple înainte și astfel tu o să urci încet și încet.
Vei urca de la 3 la 7 pe gradul de disconfort îți poți evalua ce fel de acțiuni îți creează disconfort de trei, ce acțiuni de patru și tot așa și vei crește până la 7 și vei vedea cum te simți după. Și o altă tehnică este planul dacă atunci adică transformă intenția într un răspuns legat de un moment. Da, clar. Dacă, să zicem, începe ședința de luni, atunci voi pune o întrebare în primele 10 minute sau dacă simt impulsul să mă justific după ce spun nu, atunci mă opresc după prima propoziție.
Planurile de tip dacă atunci au suport consistent în cercetarea care s-a făcut despre transformarea intențiilor în acțiune. Așa că merită să testezi în practică asta. Și o altă tehnică ar fi vorbește ți ca unui om pe care tu îl conduci. Adică atunci când îți vorbești nu spui de ce sunt eu atât de speriată, îți găsești motivații să continui să fii speriată. Mai bine ce pot să fiu să Ce pot să fac să fiu mai curajoasă sau care este următoarea mișcare care pot s o fac. Ok, am emoții.
Ce pot să fac în următoarele 30 de secunde, 30 de minute? Și aceea am să introduc persoana a două distanțare pentru că există studii care au spus că în momentul în care tu îți vorbești cu ține la persoana a două sau chiar a treia vei avea un efect pe reglarea emoțională și comportamentală, mai ales în situații solicitante. Adică dacă eu am spus, ok, ce poți ce pot să să fac în următoarele 30 de minute? Pot să zicok, Cristina, ai emoții. Ce poți tu să faci în următoarele 30 de minute?
Deci mă distanțez cumva de emoție și atunci folosesc persoana a două pentru asta. Da? Sau Cristina, ce poate să facă ea în următoarele 30 de minute? Da. Și testează pentru că sunt studii care arată că asta chiar ajută și în performanță și pentru reglare emoțională. Mai am câteva tehnici bonus pentru ține dacă vrei să le afli și sper că vrei și îți iei notițe sau te reîntorci să mai vezi acest video care poate a devenit așa mai lung cum îmi place mie, dar sper cu spor pentru că n-am bătut câmpii, cum s ar zice.
Am adus multe informații care dacă le asculți te vor ajuta extrem de mult și nu mai ai nevoie de altceva pentru că te vor ghida în momentul în care te echilibrezi cu stima de sine, cu confortul tău personal, cu încrederea de de sine, cu tot ce am vorbit noi astăzi, cred că toate o să ți meargă mult mai bine și poți să revii la acest video să îl asculți sau să l asculți pe capitole și să implementezi rând pe rând ce am povestit eu aici.
aici și după aceea aștept comentariile tale să mi spui exact dacă mai ai întrebări, sigur să le clarific și după aceea din experiența ta să împărtășești cu noi ce ai făcut, ce ți a ieșit, ce nu ți a ieșit. Runda de feedback, da, la care știi tu că sunt foarte curioasă și atentă de fiecare dată și mă străduiesc să răspund de fiecare dată când pot și am timp. și o să te distreze. Următoarea tehnică este nu încerca tot timpul să te calmezi. Dacă mă cunoști un pic mai bine, știi că nu mi place cuvântul încercat.
A încerca egal a eșua. De câte ori îl folosești la viitor, te programezi către eșec sau alt rezultat decât ți l ai propus. Dar în acest context când vorbim că nu întotdeauna este un lucru negativ, ne referim la faptul că, de exemplu, dacă ești la o prezentare, da, și ai emoții și atunci tu îți mai zici: "Trebuie să mă calmez, trebuie să mă calmez și înainte de o prezentare, șansele sunt că poate chiar nu reușești să te calmezi." Și la nivel subconștient treaba asta se traduce, stai un pic, am mai eșuat o dată.
Nici n-am reușit să mă calmez și nici nu prea s bună la prezentări și vai de mine, o să am eșec și pe prezentare. Cumva îți duplezi presiunea eșecului, presiunea pe care o ai pe mintea ta și atunci asta poate să determine eșecul, să vină și mai ușor peste ține. Și atunci ce poți să încerci? De exemplu, încerci ce să ți să ți spui în situația asta? Corpul meu îmi mobilizează energie, este plin de energie.
Emoțiile acestea sunt constructive și pentru că sunt pregătită să încep și aștept să încep o dată sau dacă e credibil pentru ține sunt pur și simplu entuziasmată pentru că scopul nu este să ți negi emoția ci să îi schimbi semnificația din pericol în pregătire. Da. Și nu și mai am două tehnici, dar penultima tehnică este ține de vizualizare. Vizualizarea funcționează, vizualizarea este dovedită, sportivii de performanță vizualizează, marii performeri pe scenă vizualizează, actorii vizualizează.
Deci este extrem de benefică. Și ce vreau eu să rețin din vizualizare, când vizualizezi ceva, vizualizează tot procesul.
Deci e cumva o versiune mai modernă și utilă a ce zice Malț prin vizualizarea procesului și anume când începi o acțiune vizualizează ce urmează să faci, dar o vizualizezi exact ca un scenariu de film în care știm că un film are o deschidere după care eroul traversează o problemă, un obstacol, ce face în cadrul acelui obstacol, cum o traversează, după care ajunge la finalitate și ce se întâmplă contalizează. Da. La fel și tu când începi să vizualizezi procesul te duci până la capăt și observi și ce s-a întâmplat.
Să zicem că dacă e vorba de o prezentare, începi prezentarea, respectiv începi acțiunea. Indiferent ce fel de acțiune te blochează și vrei să devii tu mai bună, începi acțiunea, ajungi la un factor o la un blocator. Da. Cineva nu te înțelege într o ședință sau ai intrat într un conflict cu cineva sau ești pe scenă, simți că transpirți, ți s-a blocat gura, ai pronunțat, ai uitat următoarea linie, ceva. Da. După aia te gândești, bun, în condițiile ăstea ce am să fac eu? Cum depășești acel moment?
Vizualizezi procesul, da, în mintea ta, inclusiv partea internă, adică corporală. Cum respiri în momentul ăla? Ce faci? Îți iei răgaz? Stai puțîn pe scenă, [sforăit] respiri un pic. Deci te uiți la faza aceea, da? Nu sari peste ea. Observi, să zicem, partea dramatică. După aia cum o depășești și cum închei acțiunea până la final.
Acest lucru te va ajuta extrem de mult pentru că tu construiești încredere pe recuperare, adică nu pe perfecțiunea de livrare, pe aplauze și tot, ci faptul că ai avut un moment, dar l ai depășit și atunci tu acolo este momentul ăla de construcție solidă, pe încredere, în livrare, în momentul acțiunii și când vizualizezi ce urmează să faci, vizualizează și un astfel de moment pentru că va fi extrem de crucial. Al când livrezi să te ajute când se întâmplă ceva neașteptat sau mai puțîn plăcut. Da.
Și ultima tehnică ține de autocompasiune. Este importantă autocompasiunea și cum o facem? Pentru că de multe ori noi suntem cele mai dure dușman ale noastre sau criticul ăla intern care ne desființează. Deci putem să vorbim mult mai urât cu noi înșine decât cu dușmanii noștri. Corect. Și noi știm treaba asta foarte bine și atunci avem nevoie de autocompasiune, avem nevoie să fim prietenele noastre, avem nevoie să ne acceptăm și să ne iertăm, dar cum o facem?
De exemplu, după o greșeală poți să spui că asta a durut, m-a dezamăgit, m-a rușinat, dar pe urmă poți să spui: "Ok, greșeala de fapt este o experiență umană. nicidecum o sentință despre valoarea mea și după ce te liniște spui: "OK, care este cel mai rezonabil pas pe care pot să l fac după asta?" În momentul în care dai dovadă de autocompasiune, acest lucru declanșează motivația de a continua, de a face mai bine data viitoare.
Pe când dacă doar te critici, nu ai nici motivația, nici forța, nici puterea, nici dorința de a face din nou. Pe cât dacă ai acest proces de autocompătimire, te simți mai bine, accepți situația și poți să treci peste fără să rămâi ranchiunoasă în trecut sau blocată sau paralizată sau rușinată. Da, îți doresc să iei toate aceste lucruri cu ține, să le autoanalizezi. Știu că am spus multe.
a fost realmente ca o lecție de de psihologie, de facultate sau de dezvoltare personală, un curs întreg și ține de poate unul dintre cele mai sensibile zone ale noastre care ne doare cel mai tare. Așa că te aștept înapoi la acest video, să l reasculți din nou și din nou pentru că de fiecare dată vei prinde altceva din el. Ce ai nevoie în acel moment? Notează ți, pune l în practică în ziua aceea. Reîntoarce te aici.
Nu este ceva ce trebuie doar să digere astăzi și după aia să nu mai faci nimic pentru că te copleșește. Este un proces, dar tu ai șansa ca într o săptămână de practică din micile tehnici de aici și ce ai început să ți dai seama despre propria persoană prin autocunoaștere, să ai îmbunătățiri care pot să dureze după aceea o viață și să te simți mult mai puternică, încrezătoare că de acuma încolo toate uneltele de care aveai nevoie sunt cu ține, în ține și nimeni și nimic nu te oprește. să le pui în funcțiune.
Noi nu avem nevoie să le învățăm pe fete sau pe noi să nu se îndoiască niciodată, pentru că îndoiala poate să fie inteligență, prudență, capacitate de verificare, dar trebuie să le învățăm că îndoiala nu este un verdict. Frica nu primește drept la veto, iar o greșeală nu le retrage valoarea. Dacă greșești, ești mai puțîn valoroasă. Da. Stima de sine vine și spune: "Merit respect chiar și când greșesc".
Încrederea pe urmă vine și spune: "Pot face următoarea mișcare." Iar autocompasiunea spune: "Dacă nu mi iese, voi rămâne de partea mea în timp ce repar." Încrederea reală nu este promisiunea că vei câștiga. Este încrederea că nu te vei abandona în timp ce înveți cum. >> [muzică]