Acasă › Episoade › Efectul NOCEBO: Când frica și așteptările se transformă în simptome…

Efectul NOCEBO: Când frica și așteptările se transformă în simptome reale

Cum pot frica și așteptările negative să amplifice simptome reale. Înțelege efectul nocebo, studiile, limitele și întrebările utile pentru medic.

Publicat: 22 septembrie 2026 · Durata: 46 min · Sănătate Inteligentă

În acest episod

  • Efectul nocebo: când frica produce simptome reale
  • Povestea Anei: reacție adversă sau așteptare?
  • Ce este efectul nocebo și ce NU înseamnă

Pentru cine este

Videoclipul este relevant mai ales pentru femeile peste 40 de ani, aflate în perimenopauză sau menopauză, care caută informații corecte despre HRT, terapia hormonală, medicamente, hormoni și sănătatea femeilor.

Videoclipuri asociate

Efectul placebo, tehnici mentale și de autoreglare și realitatea personală | Joe Dispenza | Podcast

Capitole

  1. Efectul nocebo: când frica produce simptome reale
  2. Povestea Anei: reacție adversă sau așteptare?
  3. Ce este efectul nocebo și ce NU înseamnă
  4. Caz clinic: simptome severe după capsule placebo
  5. Cum poate o așteptare să devină simptom
  6. Experiențele trecute și influența socială
  7. Studiul remifentanil: același medicament, efect diferit
  8. Studiul SAMSON: statină, placebo și simptome reale
  9. Cum comunicăm riscul fără să inducem frică
  10. Nocebo în perimenopauză și terapia hormonală
  11. Cum investigăm simptomele fără panică
  12. Cele cinci întrebări care te protejează
  13. Jurnalul simptomelor și monitorizarea tratamentului
  14. Concluzie: transformă frica într-un plan concret

Ce nu demonstrează datele

Efectele de așteptare (placebo, nocebo) sunt reale și măsurabile, dar nu înseamnă că simptomele tale sunt „imaginate” sau „făcute”. Un studiu care arată un efect mediu nu stabilește singur efectul în cazul tău specific.

Resurse asociate

Transcriptul complet (6115 de cuvinte)

Transcriptul este generat automat de YouTube și poate conține erori de transcriere. Pentru formularea exactă, urmărește episodul video și consultă sursele.

Un medic îți spune: "Acest tratament poate să ți provoace palpitații, ametel, dureri de cap. Iei prima doză și deseară le simți pe toate. Ți ai imaginat? Nu, dar cauza acestora poate să fie mult mai complexă decât pare. Acesta poate fi efectul nocebo, când frica și așteptările pot să modifice durerea și răspunsul la tratament. Până la sfârșitul acestui episod, la care sper că vei rămâne cu mine, vei află exact cum să te protejezi, dar fără să ignori un risc real.

Sunt doctor Cristina Imbre, medic de formație cu pregătire în nutriție, psihologie, neuroștiințe și comportament uman. Am lucrat direct cu oamenii timp de peste 20 de ani în diferite roluri și cu accent direct pe comportament și pe psihic. Iar pentru episodul de astăzi am verificat literatura medicală actuală în așa fel încât să putem să separăm dovezile de presupuneri.

Poate ai văzut deja episodul despre placebo, însă acest episod este continuarea lui firească și vei înțelege ce se întâmplă când așteptarea nu ne ajută, ci poate să amplifice simptome reale pe care le avem. Totul începe cu Ana, 49 de ani, care tocmai a început un tratament nou. Sănătate inteligentă. Înțelegi mai bine, alegi mai bine. >> Să ne imaginăm o femeie pe care o vom numi Ana. Ana nu este o pacientă anume, ci un personaj compus, construit din situații pe care multe femei le recunosc. are 49 de ani.

De aproape doi ani, somnul ei s-a fragmentat. Uneori se trezește, udă de transpirație. În ședințe își pierde firul ideilor, iar corpul pare să nu i mai răspundă ca înainte. A început să aibă palpitații, dureri articulare și zile în care anxietatea apare fără niciun motiv. După luni de zile în care i s-a spus că este doar stresată, ajunge la un medic care ia în calcul perimenopauză. Discută opțiunile, inclusiv terapia hormonală pentru menopauză.

Ana pleacă acasă cu un plan, dar și cu o teamă pe care n-a spus o cu voce tare. În aceea seară caută pe internet, citește un prospect lung, intră pe un forum, o femeie povestește că a avut migrene. Alta spune că s-a îngrășat, alta scrie cu majuscule că hormonii provoacă sigur cancer. Algoritmul îi mai oferă zeci de clipuri similare și alarmiste. A două zi, înainte să înceapă tratamentul, Ana își verifică pulsul de cinci ori. După prima administrare își scanează corpul. Simt ceva? Mă doare capul. Inima bate altfel.

O ușoară tensiune în frunte pe care altădată poate nici n ar fi observat o, dar acum devine dovadă. O bătaie mai puternică a inimii devine pericol. Noaptea doarme prost, iar dimineața are exact simptomele de care se temea cel mai tare: ce faileie, oboseală și palpitații. Ce s-a întâmplat? Ar putea fi o reacție adversă reală? Corect, dar ar putea fi și un simptom al perimenopauzei sau ar putea fi lipsa de somn, anxietate, doză, calea de administrare, o altă problemă medicală sau o combinație între ele.

Și da, așteptarea negativă poate să amplifice experiența simptomului. Important este că nu putem decide cauza doar pentru că simptomul a apărut după tratament. După nu înseamnă automat din cauză, dar nici nu avem voie să spunem este doar în mintea ta. Exact acest spațiu creat între simptomul real și interpretarea lui apare efectul nocebo. Cuvântul acesta nocebo vine din latină și poate fi tradus aproximativ prin voi face rău. Este contrapartea negativă a efectului placebo.

În literatura medicală, efectul Nocepo descrie simptome sau o înrăutățire a experienței de sănătate favorizate de așteptări negative, de experiențe anterioare, de condiționare, de informația primită și de contextul în care a avut loc tratamentul. Dar trebuie să punem imediat patru limite. Prima limită este că nocebo nu înseamnă că simptomul este inventat. Durerea, greața, amețeala, palpitațiile sau oboseala sunt trăite real și pot fi însoțite de modificări fiziologice măsurabile.

A două, că nocevo nu înseamnă că orice simptom inexplicabil este psihologic. O durere toracică, o sângerare neobișnuită, o dificultate de respirație, un deficit neurologic nou sau o reacție severă trebuie evaluate medical. Efectul nocebo nu este un diagnostic pus prin excluderea grăbită a pacientului. A treia limită este că dacă un medicament are reacții adverse farmacologice reale, faptul că există și o componentă nocebo nu se anulează. Cele două pot să existe simultan.

Și a patra limită, gândurile nu pot controla orice boală. Nu vindeci o infecție, un cancer sau o fractură doar gândind pozitiv. Iar omul bolnav nu este vinovat pentru boala lui. A transforma ideea de nocebo într o acuzație, ți ai provocat singură simptomele, este nedrept și medical greșit. Așa că formula corectă este alta. Creierul și corpul formează un sistem. Așteptările pot modifica unele simptome și uneori răspunsul la tratament. dar nu explică totul și nu înlocuiesc investigația medicală.

Cazul capsulelor fără substanță activă. Avem un caz clinic foarte interesant publicat în 2007 în care aflăm cât de puternică poate deveni uneori această reacție. Un tânăr de 26 de ani participă la un studiu pentru un antidepresiv. La un moment dat, a luat un număr mare dintre capsulele primite, convins că ingerase o doză periculoasă din medicamentul experimental. A ajuns la urgență, somnolent, transpirat, cu polți crescut și tensiune arterială foarte mică. A fost monitorizat și a primit tratament de susținere.

Apoi, medicul responsabil de studiu a verificat repartizarea lui și a adus informația decisivă. Tânărul fusese în grupul placebo. Capsulele nu conțineau medicamentul activ. După ce a aflat, simptomele și valorile lui s-au normalizat instant. Sau poate chiar nu instant, dar rapid. Acesta este un raport de caz. Nu un studiu randomizat și nu dovedește că orice urgență asemănătoare este produsă de Nocebo.

Tocmai de aceea nu trebuie transformat într o poveste magică despre puterea minții, dar documentează ceva important. O convingere de pericol poate declanșa un răspuns fiziologic sever chiar în absența substanței pe care omul crede că a luat o. Gândește te la ce se întâmplă când auzi un zgomot în casă la 3:00 dimineața. Înainte să știi dacă este o pisică, o țeavă sau un intru, corpul reacționează. Crește, respirația se schimbă, mușchii se încordează, transpiri.

Sistemul nervos nu așteaptă verdictul final al rațiunii. El lucrează cu predicția cea mai relevantă pentru supraviețuire. În Nocebo, predicția de amenințare poate intra în experiența corporală. Nu pentru că omul minte, ci pentru că sistemul nervos încearcă să l protejeze. Cum poate o așteptare să devină simptom? Creierul nu este un spectator care primește pasiv semnale din corp. Creierul compară permanent informația care vine din corp cu experiențele anterioare și cu ceea ce se așteaptă să se întâmple.

Dacă te aștepți la pericol, atenția se îngustează. Începi să observi semnale care înainte rămâneau în fundal: o contracție musculară, o variație normală a pulsului, o senzație abdominală, o ușoară amețeală când te ridici. Și acest fenomen se numește hipervigilență. Adică devii extrem de atentă la tot ceea ce se întâmplă în jurul tău și acest lucru cumva accelerează toate simțurile, le pune în acțiune deodată. Apoi apare interpretarea.

Aceeași palpitație poate fi citită ca o reacție trecătoare sau ca semnul că tratamentul îmi face rău. Interpretarea crește anxietatea. Anxietatea activează sistemul nervos simpatic, iar acesta poate accentua palpitațiile, tensiunea musculară, transpirația, tulburările digestive și dificultatea de a adormi. Se formează o buclă. Te aștepți la pericol. Atenția se intensifică, senzația din jur se amplifică și corpul tău reacționează și urmează o interpretare catastrofică care duce la mai multă alarmă.

Un alt mecanism este învățarea. Dacă ai luat cândva un medicament și ți a fost rău de la el, simplă vedere a unei tablete asemănătoare poate reactiva răspunsul de teamă fără ca tu să îți dai seama în mod conștient. Dar în inconștiența înregistrat acea teamă de la o experiență anterioară. Ea există în ține și atunci tu nu știi bruș de ce ți ai schimbat starea când ai văzut o tabletă.

Nici nu ți mai amintești că seamănă cu ceva ce ți a creat rău în trecut, dar ea automat va avea acest trăgaci cumva către un răspuns negativ. Iar dacă ai fost tratată cu răceală, să zicem, într un cabinet medical sau ai primit un diagnostic într un mod brutal, contextul medical însuși poate deveni un semnal de alarmă sau ceva negativ pentru ține. Al treilea mecanism este învățarea socială. Adică nu tu trebuie să trăiești experiența inițială. Poți să vezi de la altcineva, să înveți de la altcineva.

Ai văzut reacția cuiva la un anumit medicament. sau cineva apropiat care e și mai irelevant pentru ține. O poți auzi într un grup sau o poți urmări repetat online. O poveste dramatică văzută la știri se fixează mai ușor decât o statistică liniștită pe care o citești tu seara când ești calmă și vrei pur și simplu să te informezi. O persoană care spune: Am fost bine rareori devine virală.

Una care spune: "Tratamentul acesta mi a distrus viața." Captează mult mai ușor: Atenția, și noi știm că negativitatea vinde de aceea acele titluri pompoase și negative și alarmiste în ziare și la știri. Și mai există limbajul. O să doară foarte tare. Nu este procesat la fel ca vei simți presiune și o înțepătură micuță. Îmi spui dacă devine greu de tolerat. Ambele pot fi sincere, dar a două formulare informează fără să programeze catastrofa.

Și când tu ești pregătită că urmează ceva care nu i catastrofal, o să poți să i faci față mult mai ușor. Aceste mecanisme sunt studiate cel mai clar în durere, unde așteptarea poate influența rețelele cerebrale, sinapsele care participă la modularea sau la codarea durerii. Dar fenomene nocebo au fost cercetate și în greață, oboseală, mâncărime, amețeală și reacții atribuite medicamentelor. Același medicament, o experiență diferită.

Hai să ți povestesc despre încă un experiment foarte interesant publicat în Science Translational Medicine, care a testat exact această interacțiune dintre medicament și așteptare. Voluntari sănătoși au primit Remifentanil. care este un opioid puternic și are o acțiune scurtă, în timp ce aceștia erau expuși controlat la un stimul termic dureros. Concentrația medicamentului a fost menținută, dar informația oferită participanților s-a schimbat. Într o condiție sau un grup test, nu li s-a creat o așteptare specială.

Într un alt grup, li s-a spus că administrarea a început și că durerea ar trebui să scadă. În condiția negativă li s-a sugerat că analgezicul a fost oprit și că durerea ar putea să crească, deși perfuzia continua, rezultatul a fost remarcabil. Așteptarea pozitivă a amplificat substanțial, de fapt aproape a dublat beneficiul analgezic. Așteptarea negativă, în schimb, a putut anula beneficiul observat al medicamentului asupra durerii.

Chiar dacă perfuzia continua, așteptarea negativă a scăzut efectul acelui analgezic, iar imaginile funcționale au arătat modificări în activitatea regiunilor cerebrale implicate în procesarea durerii. Deci, realmente toate reacțiile corpului au fost urmate ca urmare a semnalelor trimise din creier care a reacționat la condiționarea negativă în acest caz. Foarte interesant. Deci chiar și creierul se schimbă în situațiile în care noi avem o condiționare pozitivă versus o condiționare negativă.

Acest studiu nu spune că remifentanilul nu funcționează și nici că așteptarea este mai puternică decât orice medicament, dar spune că efectul farmacologic și contextul psihobiologic nu sunt două lumi separate. Experiența finală poate include ambele componente. O altă linie de cercetare a comparat tratamente administrate în mod deschis. Adică pacientul știe când primește analgezicul cu aceleași tratamente administrate discret printr un sistem automat, fără acel moment explicit.

În mai multe situații clinice, administrarea ascunsă a avut un efect perceput mai mic decât administrarea deschisă. Substanța era aceeași. Diferența era informația. Acum primești ceva care te va ajuta versus nimic, versus nicio informație. De aici vine o lecție foarte practică și foarte importantă pentru noi și atât pentru medici cât și pentru pacienți. Anume faptul că relația medic pacient, explicația, încrederea și planul nu sunt decor în jurul tratamentului. Ele pot contribui la rezultatul lui.

Dar această contribuție trebuie folosită în mod etic, fără minciuni, fără promisiuni absolute și fără ascunderea riscurilor reale. Dar în mod special mă adresez aici medicilor care aruncă o realitate negativă, dură, brutală, nepregătită într un mod nepersonalizat pacientului, care pot să aibă realmente consecințe negative în destinul acestuia.

Aceste lucruri nu sunt și înseamnă că nu există nu doar deontologie profesională, dar nu există nici empatia necesară pentru a crea cel mai pentru a aduce și ajuta la cel mai bun efect asupra pacientului. Hai să îți dau un exemplu care, din punctul meu de vedere este unul dintre cele mai elegante și vine dintr un alt studiu super interesant, studiul Samson, care a fost realizat cu persoane care renunțaseră la statine pentru că aveau simptome pe care le atribuiau tratamentului.

Tratamentul de statine este în mod principal administrat în hipercolesterolemie atunci când colesterolul din sânge este mult prea mare și atunci poate să fie corelat cu accidente cardiovasculare de diverse tipuri și atunci aceste statine pot să reducă în cazul grupului țintă aceste riscuri. Dar într adevăr statinele au și multe efecte negative, în principal legat de masă musculară, crampe de aceea în general dacă ești cumva pe statine automat se cam sugerează trecerea și pe coenzima Q10.

Sigur, ideal este după ce ți ai făcut analizele și vezi cum stai cu Q10 le, dar în mod normal se indică o asociere absolută cu coenzima Q10 și o doză uzuală obișnuită ar fi 100 de mg, dar vezi varianta nu generică Q10, ci cea cu ubicuinol ca și substanță. Deci să urmărești pe etichetă pentru că te interesează forma și în mod principal se preferă pentru că are o biodisponibilitate mult mai ridicată.

Bun, închid această paranteză și revin la studiul Samson, în care participanții au primit într o ordine aleatorie 12 flacoane pentru 12 luni, patru luni cu atorvastatina, patru luni cu comprimate placebo patru luni fără comprimate. În fiecare zi își înregistrau intensitatea simptomelor pe telefon. Designul este important al acestui studiu. Dacă ai compara doar statina cu placebo, ai putea rata simptomele care apar oricum, independent de orice comprimant. Lunile fără tablete au oferit acel reper.

În medie, povara simptomelor a crescut în lunile cu tablete față de lunile fără tablete, dar intensitatea simptomelor a fost foarte asemănătoare în lunile cu statina și în cele cu placebo. Autorii au calculat un raport nocebo de 0,90. Cu alte cuvinte, aproximativ 90% din povara simptomatică suplimentară observată în lunile cu statină, peste lunile fără comprimate a fost întâlnită și când oamenii luau placebo.

Trebuie să avem grijă aici la interpretare pentru că nu înseamnă că 90% dintre reacțiile adverse ale statinelor sunt imaginare. nu înseamnă că statinele nu pot produce efecte adverse și nu înseamnă că rezultatul se aplică automat oricărui medicament sau oricărei persoane. Dar înseamnă că în acest grup mic, da, Samson și atent înțelegat de 60 de oameni care abandonaseră anterior statinele din cauza simptomelor, momentul apariției și intensitatea simptomelor nu le permiteau să distingă statina de placebo.

Simptomele erau reale. Atribuirea lor exclusivă substanței active era adesea greșită. Partea, poate cea mai utilă a studiului, a venit după ce participanții și au văzut propriile date. La șase luni jumătate reușiseră să reînceapă tratamentul cu statina. Și asta nu pentru că li s-a spus: "Totul a fost în capul vostru", ci pentru că au putut vedea un tipar personal și au avut o bază mai bună pentru decizie.

De aceea, o decizie asumată și informată te ajută enorm de mult atunci când vrei să ai un stil de viață sănătos pe termen lung, pentru că nu există decizii universal valabile pentru toată lumea. Și pentru că importanța psihologică este de asemenea extrem de importantă atunci când luăm decizii. Aici este și diferența dintre invalidare și educație. Invalidarea spune: "Nu ai nimic." Educația spune: Simptomul tău este real. Hai să investigăm din ce componente este format și ce putem schimba în siguranță.

Să vedem cum comunicăm riscul fără să inducem frică, pentru că ajungem într o etapă în care la un moment dat apar situații în viața noastră și cu siguranță că perim menopauză, menopauză vrând nevrând cu sănătatea cea mai bună, ceva simptome, ceva situații, schimbări se vor produce în viața oricărei femei. Și atunci vrem să știm cum putem să comunicăm riscul.

dar și către alte femei, poate în jurul nostru să le informăm, dar și către noi înșine, în așa fel încât să nu ne ducem cumva într o direcție care să ne creeze ulterior efecte nocebo care se vor materializa pe corpul nostru. Poate te întrebi dacă informația despre efecte adverse poate genera nocebo, ar trebui medicii sau pacienții să evite prospectul și discuția despre riscuri? Nu.

Consimțământul informat este esențial, după cum ziceam și înainte, educația și informarea este crucială în a decide ce e mai bine pentru ține. Nu dintr o stare de disperare, pentru că starea de disperare negativă niciodată nu aduce decizii bune, ci dintr o stare cumva împăcată, de calm, în care tu pui în balanț și pro și contra, lucrurile care pot merge bine și rău și efecte negative, dar și beneficii în așa fel încât decizia să simți tu că este una corectă pentru ține.

Hai să ți dau un alt experiment interesant cu 112 participanți de această dată. Oamenii respectivi au primit o capsulă inertă despre care credeau că este un medicament pentru anxietate. Unora li s-a spus riscul de efecte adverse într o formulare negativă câți oameni le pot avea. Altora li s-a prezentat aceeași informație într o formulare pozitivă. Câți oameni nu le au? Ambele grupuri au fost informate, dar formularea pozitivă a redus simptomele pe termen scurt, comparativ cu formularea negativă.

Efectul nu s-a menținut clar la urmărirea de 24 de ore. Deci, nu avem o soluție magică în acest caz. Însă avem dovada că forma comunicării poate conta și pe o durată scurtă efectul imediat este unul realmente valoros și important. În practică, o discuție bună despre risc ar trebui să conțină cinci lucruri. Unu, frecvența numere absolute, nu doar expresii precum crește riscul cu 30%. 30% în plus față de ce? De la 1 la 1,3 cazuri sau de la 10 la 13?

Fără riscul de bază, procentul relativ poate speria sau liniști în mod înșelător. Așa spuneam de discuția despre risc și că sunt cinci lucruri de luat în calcul. Am spus numărul unu, numărul doi, diferența dintre un efect frecvent și trecător, unul care merită discutat la control și un semnal de alarmă care cere ajutor rapid. Diferențierea este crucială. Trei, beneficiul urmărit. Un risc nu poate să fie evaluat așa în vid. Îl comparăm cu beneficiul posibil, cu ce mă ajută cu adevărat și cu riscul de a nu trata bun.

Dacă nu iau ce se va întâmpla, care sunt șansele? Numărul patru, evaluarea despre risc. opțiunile. O altă doză, o altă cale de administrare, un alt preparat sau un tratament nonal pot să schimbe balanța. Dar aceste alegeri se fac cu clinicianul, nu prin opri bruște după un clip de pe internet. Planul de monitorizare. Bun, începem, dar când reevaluăm? Ce anume urmărim? Când ne refacem analizele, ce fac dacă apare simptomul cutare, cutare? L am monitorizat, l am scris. În ce zi a apărut? A continuat sau a dispărut?

Incertitudinea fără un plan hrănește frica. Incertitudinea cu plan devine gestionabilă. Dacă tu, de exemplu, ai de trecut sau vrei să testezi hormonoterapia, tu începi cu analizele. Bun, acesta este pornirea, aici suntem. Ce ai nevoie? Estrogen, testosteron, progesteron. În ce doză? Cât facem să testăm aceste lucruri? Care sunt analizele tale la început de drum? Cât mergem? O lună, două, trei. Vedem până când încep să se instaleze efectele. Ai nevoie de trei patru săptămâni. Bun.

După aceea poate mai evaluăm o lună, încă o lună și la două trei luni putem să repetăm niște analize, să vedem. Bun, ceea ce am făcut noi a adus un beneficiu, nu a dus. Deci, pe de o parte analizele, pe de altă parte te ai simțit mai bine, mai rău când te ai simțit, în ce perioada a ciclului, dacă nu mai e ciclu în a câta zi de la tratament, ce s-a modificat la ține? Ai observat ceva semne?

Scrii în agendă, îți monitorizezi simptomele în așa fel încât să ajungi la o dozare ideală pentru ține și acea dozare poate peste un an, doi trebuie schimbată. Însă totul este foarte personalizabil. Și încă ceva, experiența unei persoane de pe internet chiar poate să fie adevărată pentru ea. Și eu ți am mai povestit despre mine, lucruri prin care trec, le am făcut, urmează să le fac, dar nu poate să stabilească pentru ține cauza sau să îți prezică ție o anumită experiență.

Cu siguranță că te ajută pentru că îți poți da seama de lucruri similare, apropiate, cu ale mele, cu ale altei persoane de pe un alt canal.

Însă de fiecare dată este nevoie să te autoevaluezi și pe ține, nu doar să consideri că suntem copii la indigo și ce mi se potrivește mie sau unui alt medic sau unei alte persoane, nu de pe YouTube sau din social media este același lucru cu ceea ce ți se întâmplă ție și pentru că nu suntem o comunitate așa a femeilor mature, mai deștepte așa, cu experiență de viață în spate, nu?

40 plus în principal și vorbim mult despre perimenopauză, menopauză, tratament hormonal cu sau fără efecte, riscuri și ai aici multe exemple despre aceste subiecte și am să continui să îți aduc informații valoroase. O să discut un pic efectul nocebo în perimenopauză și de ce contează enorm în această perioadă, cât și în terapia hormonală.

De exemplu, în această minunată perioadă perimenopauză, terenul pentru confuzie este aproape perfect, pentru că simptomele în perimenopauză și știm că această perioadă poate să dureze mulți ani, poate uneori prea mulți ani, nu durează doar câteva luni, un an. De obicei durează mulți ani, poate chiar și până la 10. Uneori poate 3 4 2 3 4 5 dar poate să dureze chiar mai mult și niciodată nu știi exact că a intrat în perimenopauză.

Simptomele sunt atât de variate, chiar dacă există niște simptome pe care le am explicat și am să te rog să te duci înapoi la acel video ca să le revezi și să îți le aduci aminte. Sunt simptome comune care se întâlnesc la multe femei în perioada aceasta, dar ele pot să fie și mai selective, mai unice și cel mai grav e că pot să fluctueze de la o săptămână la alta.

bufeuri, insomnie, palpitație, anxietate, migrene, dureri musculare, articulare, frozen shoulder, la un umăr, la ambiăți de concentrare, schimbări ale ciclului. Unele existau înainte de tratament și pot să fie conectate de alte simptomatologii, alte diagnostice pe care tu le ai. un ovar polichistic, un sindrom al ovarelor polichistice, endometrioză, alte lucruri și altele apar sau dispar natural de a lungul vieții și uneori se potrivesc sau coincid cu perimenopauză când ele apar, dar vin din alte cauze.

Deci ești într o zonă gri în care chiar e greu să știi exact asta e din cauza perimenopauzei sau din alte motive și atunci efectul nocebo aici poate să devină extrem de important fiindcă avem multă anxietate în perioada asta mai ales că și cortizolul începe să crească odată cu perimenopauză menopauză. Unele din simptome pot să fie efecte ale tratamentului divers pe care tu îl iei, iar altele pot avea cu totul altă cauză.

Dacă începem o terapie într o perioadă în care simptomele sunt deja instabile, simplă succesiune temporală ne poate păcăli. Am început, să zicem, tratamentul luni cu hormoni și joi am avut o durere de cap și atunci spunem: "Oh, tratamentul este cauza." Da, poate să fie, dar pot să fie atât de multe alte cauze. Și dacă tu ești susceptibilă spre un efect nocebo, atunci s ar putea să zici: "Taie tratamentul, îl întrerupi,

nu mai au hormonie în viața mea." În jurul terapiei hormonale există și o memorie colectivă a fricii, după cum știm, acel nenorocit de studiu de două, care a prejudiciat femeile timp de 20 de ani și acuma de anul trecut, de doi ani, în sfârșit s-a rescris că nu mai este valabil și doctorii nu ar mai trebui să țină cont de acest studiu, cum că hormonoterapia dă procent uriaș de cancere, dar publicarea acelui studiu minunat La începutul anilor 2000 de Woman's Health Inițiative,

mesajele publice au fost adesea comprimate într o singură propoziție. Hormonii sunt periculoși, hormonii dau cancer de sâni. Discuția reală era și este mult mai nuanțată pentru că va conta vârsta de când ai intrat în menopauză, dacă ești deja menopauză sau ai început în perimenopauză terapia cu hormoni.

timpul de la instalarea menopuzei, când știm că există o fereastră de aur de până în 10 ani, timp în care poți să inițiezi terapie cu hormoni după menopauză, după ce după momentul de declanșare al menopuzei, simptomele, istoricul medical, prezența uterului, tipul de hormoni, doza, calea de administrare și durata. Ghidul Societății Europene de Endocrinologie a publicat în 2025, anul trecut și a recomandat ca femeile să fie informate despre beneficii, riscuri și alternative pentru o decizie împărtășită.

Pentru femeile potrivite cu simptome supărătoare, recomandă inițierea terapiei hormonale în intervalul de 10 ani de la menopauză, cum v am mai spus, respectiv înainte de vârsta de 60 de ani și cu individualizarea preparatului, dozei și căii de administrare. De exemplu, dacă tu ai trombofilie și multe femei au și știm că este și la baza problemelor de concepție, în forme mai puțîn sau mai agravante, dar poate să contribuie de exemplu la tromboză.

Da, dacă tu ai un risc să dezvolți trombiul, atunci cu siguranță că un estrogen pe cale orală este contraindicat din start. Dar poți să iei creme sau patch uri. Aici există soluții, există variante. Poate să fie o anumită formă de administrare contraindicată pentru diagnosticul tău și o alta să fie în regulă. De asemenea, tot acest ghid recomandă și reevaluarea efectului după aproximativ trei luni.

Deci, după cum ziceam, două trei luni măcar când pornești, evaluezi ce s-a întâmplat și dacă răspunsul este slab sau apar efecte adverse, reconsideri doza ori formula ori modul de administrare sau poate n-ai niciun efect și trebuie crescută doza. Așa. În același timp, Societatea Internațională de Menopauză subliniază două adevăruri care trebuie ținute împreună și anume pentru multe femei mai tinere, simptomatice și fără contraindicații.

Beneficiile pot să depășească riscurile, dar terapia sistemică, după cum îți spuneam, pe cale orală poate crește anumite riscuri pentru anumite paciente, în special când este începută la vârste mai înaintate sau există deja anumite afecțiuni. și revenim la această evaluare și personalizare și este nevoie de o comunicare medicală matură și pentru că acest podcast este ascultat atât de medici cât și de femei care doresc să se informeze.

Acum pentru medici știu că foarte mulți dintre voi nu aveți o educație despre perimenopauză pentru că nu am făcut în facultate așa ceva. nici despre nutriție n-am făcut mare lucru, după cum o știm, lucruri extrem de importante, dar pentru femei, da, perimenopauză până acum câțiva ani nici nu prea se aducea aminte sub nicio formă și de abia acum începem și atunci posibil că nu doar că nu aveți această experiență, dar nici nu ați avut timp să studiați, să vă actualizați puțîn. Și ce vă recomand în acest caz?

Măcar spuneți că este în regulă, se pot investiga, se pot face analize. Trimiteți femeile către endocrinologi, respectiv ginecologi, care sunt axați pe perimenopauză, menopauză, atât puteți să faceți. Și nu spuneți că hormonii sunt otravă, că hormonii sunt inductori de cancer și nici că hormonii sunt elixirul tinereții pentru orice. Fiți echilibrați și trimiteți pacientele în direcția potrivită, dar nu le alarmați și nici nu le tăiați aripile dacă există o șansă ca lor să le fie mai bine. Și acum revenim la Ana.

O mai ții minte pe Ana de la începutul podcastului? Ce ar fi fost periculos să facă? să presupună că toate simptomele sunt nocebo și să ignore o reacție importantă sau la polul opus să renunțe după prima zi convinsă că orice senzație dovedește că terapia îi va face rău. Ce ar fi mai bine? Să noteze simptomele pe care le avea înainte de tratament, severitatea acelor simptome, momentul când a apărut și factorii care le influențează. Ok.

Mi a părut o durere de cap când dimineață, înainte de somn, când mă trezesc, cum este somnul? Calitatea somnului s-a modificat? Există o reacție diferită față de cafeina sau poate nu mai reușesc să dorm dacă beau cafea? Am un stres, mă simt mai stresată, mai puțîn stresată, cum este din acest punct de vedere pentru mine ciclul s-a modificat? Cum s-a modificat?

și alte medicamente pe care le iau să le iau în considerare atunci când doresc o evaluare corectă și pe urmă după ce ai pornit cu ceva la drum să urmezi planul convenit și Ana să știe ce semne ceri contact medical rapid să reevalueze împreună cu clinicianul beneficiile, efectele adverse și care sunt alternativele, nu? Întotdeauna există alternative.

Noi trebuie să putem să insuflăm asta atât în noi înșine când avem o situație de panică, cât și dacă suntem medici, să putem să transmitem femeilor că întotdeauna există o alternativă, dar întotdeauna dacă ultima alternativă este una de credință, atunci aia o transmitem, dar niciodată nu închizi ușa. Uneori soluția va fi continuarea și monitorizarea, alteori va fi ajustarea dozei, schimbarea preparatului sau a căii de administrare.

Am mai vorbit, o repet, e important să ținem cont de aceste lucruri și alteori, sigur terapia poate că e indicat să fie oprită pentru că balanța nu mai este bună pentru acea femeie. Iar uneori investigația va descoperi că simptomul are o altă cauză. Așadar, Nocebo nu decide tratamentul. Îți amintește doar că frica și contextul fac și ele parte din ecuație.

Hai să ți dau cinci întrebări care te protejează atunci când ai un tratament nou, mai ales și pentru că ne am referit la hormoni, să zicem când primești un tratament nou hormonal sau de alt tip, dacă vrei, nu ai nevoie nici de supunere oarbă, nici de supunere oarbă, nici de suspiciune permanentă. Ai nevoie doar de întrebări bune. Și prima întrebare ar fi: Ce problemă tratăm și cum vom ști dacă tratamentul funcționează?

Adică să ai viziunea de la început unde vrei să ajungi și cum vei ști că ai ajuns acolo și ce anume urmărești. Pentru că atunci când ai un obiectiv vag vei avea și o evaluare vagă. Vreau să mă simt mai bine. M E foarte greu de măsurat. Cum este să te simți mai bine? Ce înseamnă asta? Să ți cadă bufeurile de la 8:00 pe zi la 2:00 sau trei? Să dormi cel puțîn 7 ore pe noapte sau să reduci durerea care te trezește.

Ei, acestea sunt repere exacte despre ce îți dorești să obții și cum vei ști că tratamentul funcționează. A două întrebare. Care sunt beneficiile și riscurile pentru o femeie cu profilul meu, da, al tău, exprimate în numere absolute dacă există date? De exemplu, ai o vârstă, vârsta, momentul față de menopauză, istoricul personal, familial, tensiunea, fumatul, migrena, riscul trombotic de care vorbeam, istoricul oncologic și alte afecțiuni care schimbă discuția într o direcție sau alta.

Nu te stresa, dar nici nu te mulțumi cu puțîn. Hai să ai o imagine de ansamblu, unde te situezi și nu te mulțumi nici cu este sigur sau este periculos fără un context amplu pentru ține. A treia întrebare: Ce efecte sunt frecvente și trecătoare? Ce efecte necesită o programare și care sunt semnalele de alarmă? Aceasta e întrebarea care reduce două riscuri opuse. Pe de o parte, panica la orice senzație și întârzierea ajutorului când apare ceva important.

Ți le decizi de la început, le pui pe hârtie, le ai clarificat în mintea ta și vei ști când ele apar ce ai de făcut. A patra întrebare: Ce alternative avem dacă acest preparat, această doză sau această cale de administrare nu mi se potrivesc?

O experiență neplăcută cu o formulă nu înseamnă neapărat că ți s-au închis ție toate opțiunile sau că toate opțiunile sunt la fel și produc aceleași rezultate, dar nici nu înseamnă că trebuie să suporți la nesfârșit ceva nepotrivit doar pentru a demonstra că ai mentalitate pozitivă. Deci nici nu ne împătăm cu apă rece, dar suntem echilibrate. Urmărim întotdeauna acest echilibru care este prețios pentru cea mai bună decizie asupra sănătății noastre.

Și a cincea întrebare, când facem reevaluarea și cum stabilim în siguranță dacă simptomul vine de la tratament? Și aici îți sugerez să ți notezi, dacă nu ai un jurnal de simptome, să ți deschizi unul pentru că te poate ajuta. O singură modificare făcută o dată și o reevaluare la termen pot oferi mai multă claritate.

În hormonoterapie, de exemplu, vei avea perioada de ajustare în care tu la început cumva pornești cu un ghicită, în funcție de, sigur, pentru a determina ce fel de hormonoterapie ai nevoie, te duci la cineva care se ocupă de așa ceva și acea primă evaluare este una lungă. Trebuie să fie una lungă. în 10 minute, dacă un medic își ia și 10 minute să vorbească cu ține despre perimenopauză, menopauză și hormonoterapie, nu există așa ceva.

Trebuie să ți pună foarte multe întrebări, să treacă prin tot istoricul tău, unde te situezi astăzi, cum te simți, cu multe detalii despre simptome. O astfel de evaluare corectă ține aproximativ o oră. sub poți să ai surpriza că anumite lucruri nu au fost detectate. Dar chiar și cu această evaluare, la început ți se va prescrie o doză, o modalitate aproximativă pentru cazul tău personalizat după o discuție amplă despre ține. Da. Și tu pornești și mergi două trei luni. Trei luni, să zicem trei luni.

Hai că este ideal. trei luni și după aceea faci o reevaluare. Dar te ajută acest jurnal de simptome pentru că tu poți să socotești astăzi este ziua 1 ce am luat astăzi ce se întâmplă. Dacă apare orice interesant de raportat, îți scrii în jurnal. În trei luni, tu vei uita ce s-a întâmplat în prima săptămână. Dar pentru medicul tău va fi extrem de important ce s-a întâmplat după primele trei săptămâni când încep în sfârșit să apară semnele constante ale hormonoterapiei.

Deci, nu faci experimente așa pe cont propriu sau să uiți cu ce s-a întâmplat, fiindcă te ajută mult mai mult să ajungi repede la doza potrivită, la rezultatele dorite și nu faci întreruperi bruște. Nici ăstea nu sunt în regulă cu hormonii. Planul trebuie adaptat tratamentului și riscului tău. Și înainte de consultație tu vei avea deja o agendă completă, cu multe detalii.

Tu te ai autoobservat pe ține și asta te va ajuta într o nouă etapă a vieții tale de care trebuie să fii conștientă că ai intrat și acuma o să fie un pic mai interesant până când te obișnuiești și o să înțelegi exact ce funcționează pentru ține și ce nu. Și în acea agendă sau jurnal de simptome, cum l am denumit, tu poți să ți faci trei coloane, de exemplu, pe prima coloană, ce simțeam înainte, pe a două, ce s-a schimbat după, pe a treia, ce altceva s-a schimbat în aceeași perioadă.

Nu este un diagnostic, dar este o metodă prin care îi oferi medicului date mult mai bune, calitative și îți protejezi mintea de concluzii trase într o singură zi proastă. Acest efectbo ne arată ceva extrem de profund, doamnele mele, informația medicală nu intră într un corp neutru, intră într un om cu experiențe, teamă, speranțe. Intră într un sistem nervos care încearcă permanent să anticipeze ce urmează. De aceea cuvintele contează, dar și precizia contează. Nu pornim cu simptomele tale sunt doar în capul tău.

Nu. Orice reacție nu este automat produsă de medicament sau de creier. Nu. Soluția nu este să ignori riscurile și să gondești pozitiv cu forța, dar nici negativ. Soluția este să transformi frica difuză în întrebări concrete, în date concrete, procente, procentele în riscuri absolute și incertitudinea pe care o simți într un plan de monitorizare.

Sunt tare curioasă și te rog să mi scrii în comentarii dacă s-a întâmplat vreodată să simți un simptom după ce ai auzit despre el sau l ai observat o anumită persoană de lângă ține. Și asta nu pentru a face diagnostici aici, ci pentru a vedea cât de frecvente sunt aceste experiențe de nocebo. Dacă această formă de educație medicală clară și bazată pe dovezi îți de un real folos, am să te rog să te abonezi la canalul Sănătate Inteligentă.

Și m-am gândit că după acest episod s ar putea să te ajute să vezi sau să revezi acest episod pe care îl vezi acuma pe ecran.

Publicat: 22 septembrie 2026 · Revizuit: 19 noiembrie 2026 · Episod Sănătate Inteligentă (canalul YouTube)